Cinci funcţionari de la Primăria capitalei figurează într-un dosar penal

Cel puţin 5 factori de decizie din cadrul Primăriei capitalei, printre care şi viceprimarul Nistor Grozavu, sunt bănuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu la semnarea unui proces-verbal de recepţie finală a unui bloc locativ din sectorul Ciocana, care de fapt nu corespunde normelor tehnice. Viceprimarul de ramură, Nistor Grozavu, a declarat, ca reacţie, că acuzaţiile nu sunt justificate în felul în care au fost aduse şi nu se simte vinovat pentru nicio acţiune de-a sa, transmite Info-Prim Neo. Şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a declarat, miercuri, 19 septembrie, la o conferinţă de presă că temei pentru pornirea urmăririi penale au servit adresările unui grup de locatari din blocul respectiv. Ca urmare a cercetărilor, s-a constat că nu au fost întrunite 14 din criteriile necesare pentru darea în exploatare a construcţiei. Printre neregulile depistate s-a constat neracordarea la reţeaua de gaze naturale a blocului locativ, negazificarea completă a 26 de apartamente, nefinalizarea lucrărilor de termoficare şi alimentare cu apă caldă a blocului etc. Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei generale urmărire penală a CCCEC, a declarat că este vorba de mai mulţi funcţionari de la Primărie, membri ai comisiei de recepţie finală a blocului locativ, printre care şi un viceprimar, un reprezentat de la Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, altul de la Direcţia autorizare şi disciplină în construcţii şi pretorul sectorului Ciocana. La birourile funcţionarilor au fost efectuate percheziţii, în urma căror au fost ridicate mai multe materiale. „Aş vrea să fac un apel, prin intermediul dumneavoastră, să nu se aştepte până se va termina urmărirea penală pe acest caz şi va fi expediat dosarul în instanţa de judecată. Noi aşteptăm o decizie vizavi de sancţionarea funcţionarilor implicaţi, până la terminarea urmăririi penale”, menţionat şeful direcţiei. Viceprimarul capitalei, Nistor Grozav, a declarat pentru presă că recepţia finală a obiectivului s-a făcut la insistenţa asociaţiei viitorilor locatari şi în acest sens există un proces-verbal. Potrivit viceprimarului, acuzaţiile nu sunt justificate în felul în care au fost aduse. Totuşi, acesta recunoaşte că există unele abateri de la regula generală. Nistor Grozavu a menţionat că nu este vorba de unele nereguli tehnice la bloc, ci la unele reţele de comunicaţii. Această situaţie ţine mai mult de un conflict interior dintre două grupuri de locatari şi acest conflict nu trebuie transferat pe umerii altora. Viceprimarul a mai spus că este gata să fie suspendat din funcţie, dacă ce instanţa va decide acest fapt. Dosarul penal a fost intentat pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către factori de decizie din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, soldate cu urmări grave, fapt ce se pedepseseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.