Cinci cauze penale pentru prejudicierea statului în proporţii deosebit de mari

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat şi a expediat în instanţa de judecată cinci cauze penale în privinţa mai multor persoane învinuite de evaziune fiscală, activitate falsă de întreprinzător, spălare de bani şi contrabandă. Potrivit organelor de drept, învinuiţii, începând cu anul 2015, au identificat persoane social-vulnerabile pe numele cărora au înregistrat mai multe firme pentru legalizarea mărfurilor introduse prin contrabandă, transmite IPN.

Procurorii şi ofiţerii de urmărire penală au comunicat într-o conferinţă de presă că administratorii numiţi conform documentelor de constituire de facto nu gestionau activitatea firmelor. În realitate, toate operaţiunile/tranzacţiile economice ale acestor întreprinderi erau efectuate de către învinuiţi. Ulterior, prin includerea în documentele contabile, fiscale şi financiare a datelor vădit denaturate privind veniturile şi cheltuielile, care nu au avut la bază operaţiuni reale, persoanele s-au eschivat de la achitarea impozitelor în sumă de aproape 300 de milioane de lei.

Gestionând activitatea întreprinderilor delicvente, persoanele vizate sunt învinuite că au legalizat mijloace băneşti obţinute ilicit în urma vânzărilor mărfurilor şi prestarea serviciilor nereflectate în evidenţa contabilă a mai multor agenţi economici în sumă de aproximativ 400 de milioane de lei.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiuni, pe bunurile identificate ale învinuiţilor au fost aplicate sechestre – pe mijloace de transport, bunuri imobile în sumă de circa 20 de milioane de lei şi mijloace financiare de pe un cont bancar.

O parte dintre învinuiţi şi-au recunoscut vina. Totodată, în privinţa a trei persoane care se eschivează de organul de urmărire penală, precum şi în privinţa altor întreprinderi beneficiare,  au fost disjunse două cauze penale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.