Serviciile municipale s-au descurcat bine cu pregătirea Cimitirului „Sfântul Lazăr” către Paştile Blajinilor. Cimitirul este salubrizat şi amenajat, iar oamenii sunt mulţumiţi. Declaraţia a fost făcută de către primarul Dorin Chirtoacă, care a inspectat, sâmbătă, cel mai mare cimitir din capitală, transmite Info-Prim Neo. „Vor fi 4 ambulanţe, circa 1000 de colaboratori de poliţie în tot municipiul, câteva mii de locuri de parcare, 60 de autobuze, 180 de microbuze, 70 de cisterne cu apă tehnică, 4 cu apă potabilă, 70 de unităţi sanitare”, a declarat primarul. Autorităţile locale se aşteaptă că, duminică şi luni, la Cimitirul „Sfântul Lazăr”, vor veni în jur de 500 de mii de oameni. Directorul cimitirului, Pavel Enii, a spus că pregătirile au început încă pe 1aprilie. În fiecare zi de pe teritoriul cimitirului au fost evacuaţi peste 100 de metri cubi de deşeuri. Şi după sărbători va fi nevoie de câteva zile pentru a curăţa cimitirul de gunoi. Directorul Parcului Urban Autobuze, Iacob Capcelea, a declarat că pe 1 şi 2 mai spre cimitirul „Sfântul Lazăr” vor circula gratuit autobuze pe 3 rute. Ruta „C” va porni de pe strada Vasile Alecsandri, Baia Centrală, iar rutele „D” şi 27 de pe bulevardul Renaşterii, Circ. Autobuzele pe ruta „C” şi 27 vor circula de la ora 6.00 până la 21.00, iar cele de pe ruta „D” vor circula în dependenţă de fluxul de pasageri. Autobuzul va porni de la Circ când se va umple. Cimitirul „Sfântul Lazăr” se întinde pe 110 hectare. Acesta este considerat cel mai mare cimitir din Sud-Estul Europei, având peste 250 de mii de morminte.