Chişinăul vrea un Acord de parteneriat strategic cu SUA
Mihai Ghimpu, preşedintele parlamentului şi preşedinte interimar al R. Moldova, a afirmat că se impune necesitatea semnării unui Acord de parteneriat strategic dintre R. Moldova şi Statele Unite ale Americii, un proiect de acord în acest sens a fost deja transmis Ambasadei SUA la Chişinău. Potrivit lui Ghimpu, parteneriatul urmează să aibă ca direcţii prioritare consolidarea dialogului politic bilateral, intensificarea colaborării comercial-economice şi cooperarea în domeniul securităţii internaţionale, transmite Info-Prim Neo.
Mihai Ghimpu a făcut aceste declaraţii în cadrul întrevederii de vineri, 11 octombrie, cu Celeste Wallander, asistent adjunct al Secretarului american al Apărării pentru Rusia, Ucraina şi Eurasia. La întrevedere au participat Asif J. Chaudhry, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, alţi oficiali americani.
„Apreciem contribuţia substanţială a SUA în consolidarea statului de drept şi în relansarea economiei R. Moldova”, a spus Mihai Ghimpu. „Dovadă este şi asistenţa tehnico-financiară în sumă de 262 dolari SUA acordată republicii noastre prin intermediul Acordului de finanţare deplină din fondurile Corporaţiei Provocările Mileniului.
Ghimpu s-a pronunţat pentru creşterea rolului SUA şi a Uniunii Europene în calitate de mediatori cu drepturi depline în cadrul negocierilor în formatul 5+2. Democratizarea şi demilitarizarea regiunii transnistrene, în opinia sa, este o condiţie indispensabilă pentru soluţionarea definitivă a conflictului.
Potrivit comunicatului Secţiei Relaţii cu Mass-media a Parlamentului, Celeste Wallander a salutat eforturile conducerii de la Chişinău depuse în procesul de modernizare şi realizare a parcursului european al R. Moldova, menţionând că SUA sprijină acţiunile pragmatice ale actualei conduceri în realizarea schimbărilor democratice în interesul cetăţenilor R. Moldova.