Chişinăul trebuie de urgenţă să întreprindă măsuri în Corjova, căci la alegeri va fi prea târziu, Promo-Lex

Preşedintele Asociaţiei „Promo-Lex”, Ion Manole, spune că la 5 iunie, data alegerilor locale, în localitatea Corjova ar putea să fie aplicate mai multe scenarii pentru acapararea puterii de către autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol. De aceea, Chişinăul ar trebui de acum să întreprindă unele măsuri, pentru că la alegeri va fi prea târziu, a menţionat Ion Manole într-o discuţie cu reporterul Info-Prim Neo. Unul dintre scenariile pe care „Promo-Lex” le consideră posibile este boicotarea alegerilor. Autorităţile de la Tiraspol nu recunosc această localitate ca una separată, o consideră suburbia oraşului Dubăsari, respectiv o consideră sub controlul lor din 1992. Un alt scenariu pentru Corjova ar fi comportamentul făţarnic al regimului separatist. Tiraspolul, de ochii lumii, va lăsa să se desfăşoare lucrurile aşa cum trebuie, adică să aibă loc alegeri în Corjova, dar va înainta o candidatură loială Tiraspolului, această persoană va fi ajutată de către cei din Tiraspol şi Dubăsari să câştige scrutinul, admite Ion Manole. Scenariul trei, potrivit preşedintelui „Promo-Lex”, este cel al şantajului şi este aplicat de mult timp. Tiraspolul nu renunţă la cele 9 localităţi din stânga Nistrului aflate sub jurisdicţia constituţională. Pentru acestea are un instrument foarte eficient: pachetul social-economic, mai favorabil decât cel al Chişinăului. Datorită conjuncturii politice şi sprijinului din partea Federaţiei Ruse, preţul la gaze, energia electrică şi alte servicii în regiune sunt mult mai mici ca în dreapta Nistrului. Tiraspolul îi poate ameninţa pe locuitorii din Corjova că dacă vor ieşi la votare vor trebui să plătească aceleaşi tarife ca la Chişinău. De asemenea, foarte mulţi locuitori din Corjova muncesc la Dubăsari. Aceştia sunt ameninţaţi cu concedierea. Tiraspolul are foarte multe instrumente eficiente la mână, instrumente pe care Chişinăul nu le are, a remarcat preşedintele „Promo-Lex”. Potrivit lui Ion Manole, până acum autorităţile de la Tiraspol nu au putut să ia efectiv controlul asupra Corjovei doar pentru că administraţia publică a fost aleasă în mod democratic de către populaţie. „Acest fapt este unul foarte important, pe care Chişinăul nu trebuie în niciun caz să-l ignore şi trebuie să întreprindă toate măsurile pentru a asigura cetăţenilor şi locuitorilor dreptul de a-şi alege în mod democratic din nou administraţia. Chişinăul nu trebuie să aştepte ziua alegerilor pentru că atunci iar se vor produce incidente”, a spus Ion Manole. Preşedintele „Promo-Lex” crede că acum este momentul în care Chişinăul trebuie să insiste pe subiectul asigurării dreptului cetăţenilor de a-şi alege administraţia. Pe 4-5 aprilie la Viena va avea loc o discuţie cu prezenţa reprezentanţilor Tiraspolului. „Dacă nu o face acum, în iunie sau la sfârşitul lui mai va fi prea târziu. Chişinăul trebuie să asigure aceleaşi drepturi şi aceleaşi garanţii pentru cetăţenii de pe întreg teritoriul ţării. Dacă acest lucru nu este posibil în localităţile controlate de Tiraspol, cel puţin în localităţile din zona de securitate şi în localităţile unde Chişinăul deţine controlul ar trebui să se asigure acest drept”, a spus Ion Manole. Acesta a conchis că acţiunile ar trebui promovate cu insistenţă diplomatică în cadrul formatului de dialog 5+2 sau făcând uz de alte instrumente politico-diplomatice pe care le are la îndemână Chişinăul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE