Chişinăul respinge acuzaţiile despre o nouă blocadă a Transnistriei

Speculaţiile despre pretinsa „nouă etapă de blocadă economică a Transnistriei” reprezintă o provocaţie rău intenţionată, care are drept scop dezinformarea nu doar a businessului din stânga Nistrului, dar şi a conducerii unor state, se arată într-un comentariu al Ministerului Reintegrării. În comentariu se face referinţă la hotărârea guvernului care oferă întreprinderilor din regiunea transnistreană, deţinătoare de înregistrare provizorie, dreptul să primească certificate de origine preferenţiale pentru exportul în statele UE şi CSI, precum şi în alte ţări europene. Eliberarea de către organele de resort ale RM a certificatelor de origine presupune anumite obligaţii, atât bilaterale, cât şi multilaterale, în faţa UE, CSI, a altor state şi organizaţii, de control a originii mărfurilor. Aceste angajamente presupun efectuarea unor măsuri eficiente de neadmitere a reexportului şi contrabandei. Hotărârea Guvernului, care stipulează legalizarea importului de către agenţii economici transnistreni, vizează doar materia primă şi componente, importate de aceştia pentru producerea mărfurilor destinate exportului şi este conformă normelor şi standardelor internaţionale în domeniu, precum şi angajamentelor asumate de Moldova în cadrul OMC. Ministerul atrage atenţia administraţiei de la Tiraspol asupra activităţii firmelor dubioase de „transport”, controlate de personalităţi cunoscute în regiune, care prejudiciază bugetul local cu milioane de dolari. Eliminarea acestor scheme tenebre, utilizate sub lozinca „lupta cu blocada feroviară”, va permite restabilirea comunicaţiei feroviare în regim normal pe întreg teritoriul R. Moldova, inclusiv prin regiunea transnistreană, spre binele oamenilor simpli şi a agenţilor economici, reluarea defalcărilor în bugetul regiunii, precum şi va reda locurile de muncă pierdute la circa 3 mii de persoane, rămase şomeri după ocuparea în forţă a patrimoniului Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei” din 2004, se mai spune în comentariu. Administraţia nerecunoscută de la Tiraspol, dar şi Moscova au calificat drept „blocadă economică” a regiunii introducerea noului regim vamal la frontiera moldo-ucraineană în martie 2006, fapt ce a condus la întreruperea negocierilor în format „5+2”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.