Chişinăul răspunde purtătorului de cuvânt al MAE din Rusia

Republica Moldova şi Ucraina au introdus, în 2006, la frontieră un nou regim vamal nu pentru a crea aşa-numitele „blocade” sau „extinderea unilaterală a legislaţiei moldoveneşti” asupra regiunii transnistrene, ci pentru a ajusta operaţiunile de export-import la standardele internaţionale. Comentariul a fost făcut de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova după declaraţiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, Aleksandr Lucaşevici, cu privire la activitatea economică externă a întreprinderilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo. În comunicatul MAEIE se menţionează că regimul vamal a fost introdus pentru a exclude efectele negative asupra agenţilor economici din stânga Nistrului. Regimul vamal instituit prevede proceduri simplificate de înregistrare a companiilor, mecanism de rambursare a impozitelor percepute, precum şi posibilitatea de a beneficia direct de preferinţele comerciale acordate Republicii Moldova de UE şi CSI. Potrivit MAEIE, în prezent peste 700 de întreprinderi din regiune s-au înregistrat pe lângă autorităţile moldoveneşti, iar datele statistice confirmă că relaţiile comerciale ale acestora cu partenerii din exterior se dezvoltă fără impedimente din partea autorităţilor naţionale. Agenţii economici din regiunea transnistreană sunt scutiţi de efectuarea oricăror plăţi în bugetul naţional, cu excepţia cheltuielilor legate de perfectarea vamală şi a certificatelor de origine. MAEIE subliniază că autorităţile moldoveneşti sunt interesate în îmbunătăţirea continuă a condiţiilor pentru activitatea economică externă, inclusiv a companiilor din regiunea transnistreană. Propunerile în acest sens au fost comunicate administraţiei de la Tiraspol. „Aşteptăm că partenerii internaţionali vizaţi vor contribui în mod imparţial şi constructiv la avansarea procesului de reglementare. În ceea ce priveşte referinţele la reprezentanţii administraţiei regiunii transnistrene, reiterăm necesitatea utilizării terminologiei general acceptate în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea conflictului”, se spune în comunicatul MAEIE. Aleksandr Lucaşevici a declarat, într-un briefing de presă, că acordul între Republica Moldova şi Ucraina privind normele de control la trecerea peste graniţă a mărfurilor transnistrene a luat o forma grea, de blocaje.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.