Autoritățile de la Chișinău confirmă că cetățenii moldoveni din regiunea transnistreană vor putea participa la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Biroul Politici de Reintegrare precizează că în 22 de localități din Zona de Securitate, precum și în municipiile Chișinău și Bălți, vor fi deschise 42 de secții de votare pentru votanții transnistreni care dețin acte de identitate ale Republicii Moldova și au drept de vot, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Biroului se menționează că este vorba de 247,6 mii de alegători. Cele mai multe secții de votare vor fi deschise în localitățile Rezina, Sănătăuca și Varnița, câte patru, în 11 localități vor fi deschise câte două secții de votare, și în 8 localități – câte una.
Autoritățile de la Chișinău precizează că Tiraspolul, în media locală, a anunțat că va permite traversarea liniei administrative de către cetățenii care vor să-și exercite dreptul de vot, fără a impune obligația de autoizolare timp de 14 zile sau de efectuare a testării din cont propriu contra noului coronavirus.