Începând cu data de 17 martie și până pe 1 iunie, Tiraspolul a instalat în Zona de Securitate 37 de posturi de control ilegale – fixe, mobile și pedestre. O spune vicepremierul pentru reintegrare Cristina Lesnic, care menționează că aceste acțiuni nu reprezintă altceva decât îngrădirea trecerii pentru localnicii din 11 localități aflate sub jurisdicția constituțională a Republicii Moldova. Viceprim-ministra a solicitat Tiraspolului să elimine necondiționat posturile instalate ilegal și să restabilească libera circulație a cetățenilor Republicii Moldova pe ambele maluri ale Nistrului, transmite IPN.
Într-un briefing de presă, Cristina Lesnic, a declarat că este vorba despre localitățile Cocieri, Corjova, Molovata Noua, Pohrebea, Varnița, Copanca, Hagimus, Hârbovăț, Fârlădeni, Talmaza și Chircăiești.
„Încercările observatorilor militari din forțele mixte de pacificare de a se deplasa la fața locului pentru fixarea și înregistrarea acestor evenimente a fost blocate de către partea transnistreană. Gravitatea situației este dictată și de faptul că instalarea și prezența acestor posturi ilegale, refuzul de a elimina aceste posturi ilegale, blocarea acțiunilor observatorilor militari cauzează în continuare riscuri de securitate și dezechilibrează mecanismul de monitorizare”, a notat vicepremierul.
Cristina Lesnic a mai spus că interzicerea intrării și ieșirii din regiunea transnistreană, anunțată astăzi, a tensionat și mai mult populația atât din regiune, cât și de pe malul drept al Nistrului. Oamenii au nevoie să se deplaseze ca să muncească pentru a-și hrăni familiile, au nevoie să viziteze medicul sau au alte necesități urgente.
Facem apel către Tiraspol să se abțină de la sancționarea celor care și-au exprimat nemulțumirile prin proteste libere și să examineze demersurile lor. Cristina Lesnic a cerut Tiraspolului să elimine necondiționat posturile instalate ilegal și să restabilească libera circulație a cetățenilor Republicii Moldova pe ambele maluri ale Nistrului.
Vicepremierul a făcut apel către mediatorii și observatorii formatului 5+2 să ia act de acțiunile unilaterale întreprinse de Tiraspol și să intervină pentru eliminarea lor.
Tot astăzi, într-un briefing de presă, Alexandru Jizdan, deputat în Partidul Democrat, formațiune membră a coaliției de guvernare, a declarat că instalarea, în mod unilateral, a celor 37 de posturi ilegale în Zona de Securitate pe durata stării de urgență și menținerea lor ulterioară, constituie o ilegalitate și o încălcare gravă a drepturilor omului. „Încercările de sfidare a operațiunilor de pacificare pe râul Nistru și tensionarea situației în localitățile din Zona de Securitate prin îngrădirea liberei circulații, dar și a ieșirii observatorilor militari la fața locului pentru fixarea și documentarea incidentelor constituie un abuz și o încălcare gravă a tuturor actelor normative și angajamentelor statutare”, a menționat parlamentarul. Potrivit lui, pe platformă parlamentară, Tiraspolului i se solicită ca în termen de trei zile, să-și revizuiască atitudinea în raport cu cetățenii de ambele părți ale Nistrului și să revină la un proces pașnic de soluționare a diferendului transnistrean.