Chişinăul acuză Tiraspolul de tensionare artificială a situaţiei din Zona de Securitate

Delegaţia moldovenească în Comisia Unificată de Control susţine că partea  transnistreană continuă obstrucţionarea activităţii CUC şi tensionarea artificială a situaţiei din Zona de Securitate. Într-un comunicat de presă al delegaţiei se menţionează că la întrunirea comisiei din 26 noiembrie, delegaţia Federaţiei Ruse a iniţiat din nou desfăşurarea şedinţei neordinare, pe agenda căreia figurau aceleaşi subiecte legate de aprobarea candidaturii unui membru al componentei ruse în CUC şi rotaţia unor observatori militari ruşi, transmite IPN.

Cu referire la primul subiect, delegaţia moldovenească a menţionat despre inoportunitatea abordării acestuia şi a reiterat necesitatea luării în considerare a recomandărilor vociferate în cadrul a 10 şedinţe consecutiv. În ceea ce ţine de subiectul al doilea, delegaţia a propus repetat aprobarea conform procedurii stabilite a noilor observatori militari ruşi şi a reamintit despre necesitatea trecerii necondiţionate la discutarea subiectului liberei circulaţii, tergiversat sub diverse pretexte de către reprezentanţii Tiraspolului din 29 ianuarie 2015.

„Într-o manieră uzuală deja, reprezentanţii Federaţiei Ruse şi cei din partea Tiraspolului, din nedorinţa de a avansa discuţiile pe problemele enumerate, au blocat din nou lucrările şedinţei, fără a trasa o perspectivă clară în acest sens”, se mai spune în comunicat.

În cadrul şedinţei, delegaţia moldovenească a înmânat tuturor reprezentanţilor în comisie o adresare, în care a solicitat părţii transnistrene să stopeze acţiunile cu caracter provocator din perimetrul Zonei de Securitate şi în imediata apropiere, precum şi să se abţină de la tensionarea situaţiei în regiune.

Totodată, reieşind din unele semnale operative referitor la posibilitatea desfăşurării unor eventuale scenarii cu caracter destabilizator în perioada aşa-numitului „scrutin electoral” din regiune, preconizat pentru 29 noiembrie, către componenta transnistreană s-a intervenit cu apelul de a întreprinde toate măsurile necesare pentru a menţine situaţia în albia normalităţii, cu respectarea regimului existent în Zona de Securitate şi neadmiterea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În aceiaşi ordine de idei, partea moldovenească atenţionează populaţia şi cetăţenii străini aflaţi în Republica Moldova asupra necesităţii de a se abţine de la deplasări neîntemeiate în regiunea transnistreană în perioada 28-29 noiembrie pentru a evita potenţiale incidente şi provocări premeditate din partea reprezentanţilor structurilor de forţă din regiune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.