Chișinăuienii vor plăti câte 10 lei pe lună pentru intervenții în curțile de bloc

Primăria Chişinău îşi propune pentru anul 2021 să facă reparații în curțile de bloc. Banii necesari vor fi colectați din ajustarea tarifelor pentru salubrizare, incluse în bugetul municipal pentru anul viitor. Taxă nouă pe care Primăria intenționează să o introducă constituie 10 lei pe lună, transmite IPN.

Viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a menţionat, la şedinţa Primăriei, că proiectul vine drept urmare a faptului că o mare parte din sesizările chişinăuienilor se referă la starea deplorabilă a curţilor de bloc. „Pentru anul următor, ne-am propus să intervenim în curţile de bloc. Avem inclusă în buget ajustarea tarifelor şi sumele colectate din acest ajustări vor fi direcţionate către intervenţiile în curţile de bloc”, a spus viceprimarul.

Ilie Ceban a precizat că se află în proces de aprobare un plan multianual de intervenţie. „Până atunci, rog structurile din subordine la sfârşit de an, în special, în perioada sărbătorilor, să avem grijă de evacuarea deşeurilor. Să nu fie lăsate tomberoanele pline cu deşeuri. Să menţinem starea sanitară şi curăţenia să fie la nivel”, a solicitat Ilie Ceban.

Potrivit lui Adrian Talmaci, secretar general al Consiliului municipal Chișinău, în perioada 1-24 decembrie au fost înregistrate 241 de sesizări primite de la cetățeni pe platforma eu.chisinau.md. Cele mai multe probleme au parvenit de la locuitorii sectorului Râșcani. Problemele abordate în sesizări ţin de iluminare şi semafoare, drumuri, salubrizare, câini maidanezi şi comerţul, construcţiile ilegale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.