Chișinăuienii se plimbă mai puțin cu troleibuzul

Anul trecut Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) a vândut 96 de milioane de bilete pentru călătoria cu troleibuzul, față de 154 de milioane un an mai devreme. Directorul întreprinderii, Gheorghe Morgoci, a declarat pentru Info-Prim Neo că numărul pasagerilor a descrescut, cu circa 37%, ca urmare a majorării taxelor pentru călătorie. Diferența de preț de doar 1 leu i-a făcut pe mulți dintre călători să opteze în favoarea microbuzelor, care au un regim de circulație mai flexibil. Chiar dacă numărul de călători s-a micşorat, spune Gheorghe Morgoci, veniturile RTEC sunt mai mari, cu 22 de milioane de lei. Întreprinderea a raportat pentru anul trecut venituri de 130 de milioane de lei, față de 108 milioane în 2009. Începând 1 octombrie 2009, Consiliul municipal Chişinău a majorat tariful la călătoriile cu troleibuzul de la 1 leu la 2.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.