Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
Agenţia de presă Info-Prim Neo continuă să urmărească procesul de examinare a listelor electorale de către „chişinăuianului mediu”, care reprezintă o categorie destul de numeroasă a electoratului cu următoarele trăsături distinctive: manifestă un anumit interes pentru alegeri, deţine un anumit volum de informaţie în acest sens, dar nu are timp şi posibilităţi pentru verificări şi precizări suplimentare.
[PC: tăcerea ca intrigă electorală]
Partidul Conservator, cu nr. 5 în buletinele de vot, este o formaţiune politică nouă, aflată la prima sa campanie electorală, dar în cadrul acesteia se poartă de parcă nu şi-ar dori cu adevărat să nimerească în Consiliul municipal Chişinău (CMC) şi nici să obţină funcţia de primar general pentru care candidează reprezentantul său.
Este o impresie a „alegătorului mediu”, pe care nu şi-o poate explica la moment. Ceva timp în urmă, el a rămas uşor intrigat de lansarea în viaţa politică a unei formaţiuni cu nume de care aproape că nu a mai auzit, сu persoane nici prea tinere, nici prea în vârstă şi cu nişte femei frumoase la conducere. De atunci, însă, partidul aproape că nu s-a manifestat deloc, astfel încât lista electorală este unica sursă de informaţie de care dispune.
Rămâne intrigat în continuare când vede o listă cu doar 27 de candidaţi, pe când marea majoritate a concurenţilor lansează oferte de peste 50. În schimb, datele privind candidaţii sunt „încheiate la toţi nasturii”: anul naşterii, studii, ocupaţie actuală...
Lista este destul de echilibrată ca proporţie de gen, studii umanistice şi reale, ocupaţie şi funcţii, deşi, sub ultimul aspect, lista include 7 medici din totalul de 27 de candidaţi. Oricum, indicii speciale pentru o opţiune într-o campanie electorală aproape că nu sunt.
Nici numele candidaţilor nu spun prea multe. Nr. 1 se pare că pretinde şi la funcţia de primar general, dar mai multe date nu se cunosc. Nr. 2 deţine funcţia de director financiar. De altfel, şi lista respectivă include un număr important de gestionari de fonduri financiare şi umane.
Numele cu nr. 3 se pare că s-a făcut memorizat mai mulţi ani în urmă prin asociere cu o funcţie destul de înaltă la Ministerul de interne sau la Comisariatul general de politie al capitalei.
Nr. 4 a apărut la nişte dezbateri publice TV, dar a fost comparabil cu reprezentanţii altor formaţiuni. Şi atât.
[PPCD: un partid al conspiraţiei]
Lista Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) nu-i oferă „chişinăuianului mediu” nici atâta informaţie despre candidaţii săi, deşi de mai mulţi ani are impresia că formaţiunea deţine stabil întâietatea în tehnologii electorale şi manipularea alegătorilor. PPCD este permanent în alegeri, chiar şi în afara campaniilor electorale.
Conform listei oficiale a PPCD, 22 de candidaţi din totalul de 56 pare să nu aibă o ocupaţie permanentă şi nu sunt angajaţi în câmpul muncii. Blocuri întregi din listă conţin informaţii doar despre studiile candidaţilor, nu şi despre ocupaţia curentă: numerele 6, 10-13, 16-23 ş.a.m.d. Conform listei, 9 candidaţi nu au domiciliul permanent la Chişinău, pe care pretind să-l conducă. „Alegătorul mediu” mai precizează: la rubrica respectivă ar fi trebuit să fie plasată informaţie anume despre domiciliu şi nu despre viza de reşedinţă. Dacă 3 din cei 9 sunt studenţi şi, teoretic, ar putea să nu aibă viză şi domiciliu la Chişinău, cum şi-ar închipui formaţiunea să gestioneze treburile foarte complexe ale capitalei prin reprezentanţii săi de Căuşeni, din satul Visoca, Donduşeni, de la Crihana-Veche, Cahul, din alte sate de Orhei, Drochia, Ungheni, Glodeni? Sau poate că informaţia care ar trebui să fie plasată la rubricile respective se tăinuieşte premeditat, devine îngrijorat alegătorul, inclusiv pentru că datele despre alţi candidaţi PPCD sunt complete, în conformitate cu rigorile formularului valabil pentru toate formaţiunile.
Suspiciunile îi sunt alimentate şi de sloganul cel mai des utilizat de PPCD - „Păzeşte capitala” - cu care îl „îmboldeşte” candidatul nr. 1 din lista formaţiunii de pe numeroasele panouri instalate în oraş. De cine s-o păzesc, se întreabă. De duşmani? De prieteni? De prieteni, care coalizează cu duşmanii? Mai multă spionomanie decât agitaţie electorală, îşi zice.
Una din două, încearcă să judece „chişinăuianul mediu”: PPCD şi-a făcut o listă de consilieri în grabă, fiind conştient că nu câştigă sau că promovează haosul ca formă împlinită a perfecţiunii tehnologice.
Nr. 1 a reprezentat PPCD şi în CMC de mandatul trecut. Se vede că l-a reprezentat bine, dacă a ajuns viceprimar. În lista curentă se mai întâlnesc încă 3 nume de consilieri municipali „vechi”, dar 2 dintre ei pare să nu aibă prea multe şanse din locurile 22 şi 31 unde au fost plasaţi. Nr. 3 ar putea să aibă această şansă.
Nici de data aceasta conducerea formaţiunii nu a făcut abatere de la regula de a amesteca mereu cărţile în anturajul de activişti de partid. Se pare că nu are prea multă încredere nici în cei pe care i-a apropiat de data aceasta, odată ce printre primii nouă au intrat 2 consilieri ai vicepreşedintelui Parlamentului şi 1 consultant al fracţiunii parlamentare.
[PSD: perfecţiunea neconvingătoare, deocamdată]
Ca şi în multe alte campanii, Partidul Social-Democrat (PSD) îşi face munca electorală la limitele perfecţiunii teoretice: activităţi de lungă durată şi permanente, luări de poziţie, declaraţii dure, mişcări de imagine etc. În ultima jumătate de an, a avut ingeniozitatea politică să atragă de partea sa o categorie destul de numeroasă şi combativă cum sunt deţinători de patente şi chiar să preia, ca şi cum din umbră, conducerea acestei mişcări. Mesajul electoral este combativ şi bine structurat. Numai că „alegătorul mediu” nu înţelege la moment, de ce PSD, care este cel mai vechi partid, nu a câştigat scrutine electorale până acum şi chiar de ce el însuşi se pare că nu l-a votat niciodată, cu toate că parcă l-ar simpatiza.
Lista electorală a PSD oglindeşte destul de fidel aceste stări de spirit. Primii 5-6 candidaţi, sunt persoane cunoscute, călite în lupte politice, cu pregătire politică şi profesională bună. Mai jos însă vin „aproape anonimii”, cu CV-uri modeste, deşi variate: „instructor sport”, „maistru ŞM”, „asistent social”, „agent de asigurări”, „medic”, ”pensionar”, „student”, „şofer de troleibuz”, „temporar neangajată” etc. Pe de o parte, analizează chişinăuianul, parcă aşa ar trebui să arate o listă cu bază socială largă, iar în politicieni şi „directori” nu totdeauna poţi avea încredere, pe de alta, prea rarefiat din punct de vedere al pregătirii este mediul pe care se sprijină PSD de formula actuală. Dar poate că anume astfel de formulă ar fi agreată de electoratul moldovenesc, pe care mai multă lume „savantă” nu-l înţelege cum votează, îşi întrerupe ocupaţia electorală alegătorul nostru până la momentul când grijile cotidiene îi vor permite să revină la ele, în alt episod al analizei Info-Prim Neo „Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale”.
[Episoadele anterioare pot fi găsite în arhiva site-ului www.info-prim.md la datele de 21 - 23 mai, accesând
http://www.info-prim.md/?a=1m0&nD=2007/05/21&ay=8273
http://www.info-prim.md/?a=10&nD=2007/05/22&ay=8302
şi http://www.info-prim.md/?a=10&nD=2007/05/23&ay=8321]