Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III

Alegătorul reprezentativ din capitală a găsit ceva timp şi astăzi pentru examinarea listelor electorale. Agenţia de presă Info-Prim Neo continuă să urmărească acest proces al „chişinăuianului mediu”, care, din câte se cunoaşte, manifestă un anumit interes pentru alegeri, deţine un anumit volum de informaţie în acest sens, dar nu are timp şi posibilităţi pentru verificări şi precizări suplimentare. [AMN îşi poate reveni din anemie?] Lista Alianţei “Moldova Noastră” (AMN), cu nr. 3, indică asupra unor posibile schimbări de comportament, dar, judecând după experienţa acumulată până acum, alegătorul nostru nu are siguranţa că se va întâmpla anume aşa. El l-a remarcat în fruntea listei pe liderul formaţiunii şi deocamdată nu ştie ce trebuie să creadă despre asta. La sigur că „primul” nu revine în municipiu din Parlament după alegeri şi atunci gestul trebuie interpretat ca un semn pentru susţinători că ar fi gata de noi confruntări cu puterea, ceea ce merită să fie apreciat. Orice putere, ca să fie bună, trebuie să aibă o opoziţie bună. Dar, în egală măsură, mişcarea respectivă ar putea aduce prejudicii formaţiunii. Mai întâi, pentru că alegătorului nu totdeauna îi place să intre de două ori în aceeaşi apă şi apoi s-ar putea găsi mulţi „prieteni” care nu-i vor ierta plecarea de la Primărie şi chiar se vor teme de o eventuală creştere a influenţei asupra acesteia. Numărul 2 din listă este, de asemenea, un nume cunoscut, dar care începe a fi uitat. Ce a făcut până acum? Câtă voinţă politică are să revină şi să se facă observat, util, dacă, se pare, şi el rămâne în strânsoarea dosarelor suspendate. Parcă spunea cineva că este un bun jucător de echipă şi de culise, iar o fracţiune bună în Consiliu este mai întâi de toate o echipă bună... Următoarele două nume au figurat şi în lista AMN de mandatul trecut. În special, despre unul dintre ei se poate spune că nu doar a figurat. Nu au existat şedinţe ale CMC la care să nu fi făcut declaraţii, să nu fi înaintat interpelări, învinuiri, de obicei, la adresa forţelor politice care au deţinut controlul asupra CMC. Presei i-a plăcut să lucreze cu el, dar nu la toată presa. De altfel, din 56 de candidaţi, doar 4 au reprezentat AMN în legislatura trecută. Ar fi unul din semnele de „însănătoşire” a formaţiunii, pentru că, se pare, de data aceasta, lista nu include „generali” prea mari şi de la poluri atât de diferite, ca până acum. Poate că Alianţa a însuşit lecţia, poate că „generalii” au găsit alţi „generalisimi” de care să asculte. Data trecută, anume „generalii” au abandonat primii corabia „Moldovei Noastre”. Deşi în lista AMN sunt prezenţi administratori de unităţi economice de nivel mai jos, aproape toţi gestionează resurse financiare private, foarte puţini - publice. Important pentru o listă şi o campanie electorală este, însă, altceva. Printre candidaţi există circa 10 persoane care administrează resurse umane serioase, în primul rând, din sfera spaţiului locativ. „Chişinăuianul mediu” ar putea să ţină minte ampla campanie lansată de primarul interimar Vasile Ursu împotriva gestionarilor fondului locativ. Se putea să aibă dreptate şi să fie din proprie iniţiativă, dar se putea să-i fi sugerat cineva, care ştia el ce ştia... „Alegătorul mediu” trece încă o dată cu ochii peste lista AMN, poate că va găsi autorul sau autorii promisiunilor electorale ale formaţiunii, textele cărora i le-a băgat cineva în mână pe stradă. Pare să fie nr. 5, pentru că doar o femeie, care mai este şi jurnalistă, ştie să sucească minţile oamenilor. Sunt formulate scurt, clar, cuprinzător şi parcă intră în voie tuturor. Pe de altă parte, nu în toate femeile poţi avea încredere şi nu toţi jurnaliştii scriu ceea ce cred, şi poate că nici nu ea este autorul, - rămâne indecis „chişinăuianul”, inclusiv pentru că încă nu a văzut următoarea listă electorală. [Cui se adresează PD?] Lista electorală a Partidului Democrat (PD) scoate în evidenţă câteva mişcări electorale destul de inspirate ale formaţiunii. Pe cât de eficiente se vor dovedi ele până la urmă, depinde de gradul de intuiţie politică al autorilor acestora şi cel de încredere în ele a alegătorului – în primul rând, al celui „mediu”. Primul pe lista de consilieri este persoana care pretinde şi la funcţia de primar general. „Chişinăuianul mediu” a remarcat că persoana respectivă este promovată mult mai intens în cea de-a doua postură decât în prima, ba şi decât întreaga echipă de consilieri. S-ar putea ca efectul să fie benefic, pentru că alegătorul votează mai degrabă persoane şi apoi platforme şi echipe, dar tot atât de posibil este ca PD să fie reprezentat în Consiliu tot atât de prost, ca şi în mandatul trecut, sau poate şi mai slab. Se ştia cândva că formaţiunea a avut timp de 4 ani un singur reprezentant în CMC, dar, cam o jumătate din mandat, acesta nu s-a făcut observat prin nimic. Judecând după campania de promovare a candidatului la funcţia de primar general, acesta vine cu un mesaj modern, stilizat, structurat. El este atractiv pentru tineret şi denotă anumite priorităţi ale formaţiunii pentru tineri şi înnoire. Însă tinerii nu sunt tocmai cei mai buni votanţi, fenomen demonstrat de practica de până acum. Se pare că alte categorii de alegători sunt mai puţin curtate, îşi spun „chişinăuianul mediu” şi asta nu le prea place. În preajma campaniei electorale, PD a făcut 2 achiziţii importante, care se regăsesc în listă şi care, se pare, sunt total diferite. Prima în ordinea cronologică, cea cu nr. 5, a fost suficient de mediatizată şi explicată. Este vorba despre o personalitate cu care, în cercurile experte, sunt asociate calităţi politice mai rar întâlnite, în special în îmbinare - competenţă, onestitate şi verticalitate. Însă problema respectivului candidat, „moştenită” acum şi de PD, este lipsa, de mai mulţi ani, a unor victorii politice. Alegătorului, de regulă, îi place să-şi dea votul celor cu imagine de victorioşi, inclusiv pentru că îl absolveşte de îndoieli şi îi facilitează alegerea. A doua achiziţie este plasată chiar pe poziţia secundă în listă şi poate fi considerată o găselniţă a formaţiunii. Aproape orice partid şi-ar dori o personalitate de asemenea calibru, care şi-a făcut un nume atât în interiorul ţării, cât şi prin Europa, în special în justiţia europeană. Pe de o parte, este de mirare că un astfel de nume a acceptat oferta unei cariere politice care, de regulă, aduce mai multe minusuri de imagine, decât plusuri şi aceasta este principala problemă a respectivului candidat. Problema formaţiunii ar putea să apară mai târziu, dar şi mai devreme, fiind asemănătoare cu a altui partid, parlamentar, care a avut pe listă un alt jurist cu nume şi poziţie şi pe care l-a pierdut cu prejudicii importante de imagine. Nr. 3 din lista PD poate fi considerat - şi este, în realitate, - o valoare în sensul influenţei pe care o are în cel mai mare sector al capitalei, alături de alţi factori decizionali ai formaţiunii. Dar această valoare se va realiza în dependenţă de mai mulţi factori, inclusiv în măsura în care va permite o altă formaţiune cu listă proprie, care dispune în acelaşi sector de un potenţial şi o şansă aproximativ egale. În ansamblul său, lista PD îi pare alegătorului nostru una destul de variată, dar, în egală măsură, pestriţă şi eclectică. În special, în comparaţie cu listele uniformizate şi „combative”, care îl aşteaptă înainte şi care vor face obiectul următoarelor episoade ale analizei „Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale”. [Episoadele anterioare pot fi găsite în arhiva site-ului www.info-prim.md la datele de 21 şi 22 mai, accesând http://www.info-prim.md/?a=10&nD=2007/05/21&ay=8273 şi http://www.info-prim.md/?a=10&nD=2007/05/22&ay=8302]

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.