În municipiul Chișinău, școlile în care rata de vaccinare va fi de circa 70% vor reveni la regimul obișnuit de studii, cu prezența fizică a elevilor la ore, a comunicat, luni, primarul Ion Ceban. Reluarea procesului de învățământ în toate instituțiile se planifică de la 1 septembrie, transmite IPN.
Potrivit edilului, până acum s-au vaccinat 30% din profesori. „Vom asigura în continuare vaccinarea cadrelor didactice din şcoli şi licee, dar şi a personalului din instituţiile preşcolare. Am rugat Direcţia educaţie să se orienteze în aşa fel încât ciclul preşcolar şi primar, clasele 1-4, să fie prioritare”, a spus Ion Ceban, la ședința online de la Primărie.
Tatiana Bucearschi, șefă a Direcției generale asistență socială și sănătate, a menţionat că în municipiu se atestă o scădere a incidenței COVID-19. Capacitatea de spitalizare este de 1655 de paturi, plus 200 de paturi de triaj. 1006 pacienţi sunt internați momentan, 62 în stare foarte gravă şi 510 în stare gravă. 659 de paturi sunt libere.