Situaţia demografică în municipiul Chișinău în anul 2021 a fost determinată de descreșterea nivelului natalității cu 5,0%, în timp ce mortalitatea s-a majorat cu 17,7%. Căsătoriile și divorțurile sau majorat și ele cu 42,8% și, respectiv, 7,7%, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, transmite IPN.
Conform datelor provizorii, în anul 2021 au fost înregistraţi 6846 de născuţi-vii, cu 5,0% mai puțin comparativ cu anul precedent.
Numărul persoanelor decedate a fost de 9150, cu 17,7% mai mult comparativ cu anul 2020. 53 de copii au murit până să împlinească un an. Cifra este mai mică cu 7,0% față de anul precedent.
Anul trecut în municipiul Chișinău au fost înregistrate 5567 de căsătorii, numărul fiind în creștere cu 42,8% în comparaţie cu 2020. Conform hotărârilor judecătoreşti, numărul divorţurilor oficial înregistrate a fost de 2461, majorându-se cu 7,7% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.
Într-un raport al Ministerului Muncii și Protecției Sociale se constată un decalaj semnificativ în dezvoltarea socioeconomică și demografică în profil teritorial. Aceasta constituie una din problemele principale ale securității demografice, fiind caracterizată de Indicele Integral Teritorial de Securitate relativ înalt pentru mun. Chișinău și un decalaj pronunțat între raioanele țării.
Populația teritoriilor periferice se reduce cu ritmuri rapide atât în rezultatul sporului natural negativ, cât și refluxului migrațional. În pofida faptului că raioanele apropiate de municipiul Chișinău acumulează un punctaj mai înalt, potențialul lor demografic și economic se formează pe contul raioanelor periferice, în special datorită migrației populației în vârstă aptă de muncă.