Un chirurg de la Institutul Oncologic a fost reținut fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta a fost denunțat de o pacientă cu cancer, care s-a plâns că i s-au cerut opt mii de lei pentru o intervenție chirurgicală, transmite IPN.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, pacienta a comunicat că urma să suporte o intervenție chirurgicală în Secția ginecologie din cadrul Institutului Oncologic, iar pentru serviciile personalului, antrenat la operație, a achitat opt mii de lei. Potrivit ei, chirurgul ar fi chemat-o în birou și i-ar fi spus că toată echipa, care va asista la operație, trebuie „mulțumită”, iar banii urmau să fie transmiși după intervenție. Cu câteva zile înainte de operație, același medic a invitat-o din nou, spunându-i că până la operație trebuie să-i transmită o mie de lei și șapte mii după intervenție.
Femeia s-a adresat cu denunț la CNA, iar pe faptele descrise a fost inițiată o cauză penală. Ambele sume au fost transmise sub controlul Centrului, acțiunile fiind documentate audio și video.
Astăzi, în urma unor percheziții, desfășurate la biroul medicului, acesta a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. În prezent, acesta este cercetat pentru corupere și riscă până la zece ani de închisoare, amendă penală și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o anumită perioadă.