Chiril Gaburici: Avem nevoie mai mult ca oricând de unitate naţională

Premierul desemnat, Chiril Gaburici, a venit în faţa Parlamentului să ceară votul de încredere pentru învestirea Guvernului, spunând că Moldova are nevoie acum mai mult ca oricând de unitate naţională, transmite IPN.

„Doar acţionând în comun, putem garanta cetăţenilor un viitor prosper. Vin dintr-un domeniu în care succesul şi prosperitatea sunt cuvintele de bază. Astfel de cuvinte vor fi şi la baza activităţii mele. Am acceptat să fiu premier după analiza contextului în care se află ţara. Pentru mine nu este doar o onoare, ci şi o mare responsabilitate. În calitate de prim-ministru, împreună cu membrii de Guvern, voi continua procesele lansate, voi asigura procesele de reformare şi de integrare european încât să locuim într-un stat liber şi prosper”, a spus Chiril Gaburici în faţa deputaţilor.

Printre principalele direcţii de activitate a noului guvern se numără consolidarea statului de drept şi eliminarea constrângerilor pentru mediul de afaceri. „Ferma mea convingere e că atât timp cât nu vom avea o economie dezvoltată, nu vom putea vorbi despre Republica Moldova ca despre un stat prosper. Chiar dacă s-au depus eforturi, businessul rămâne încătuşat. Trebuie eliminate practicile care nu-i permit să se dezvolte. Lupta cu corupţia, de asemenea, va fi o prioritate pentru guvernul pe care îl voi conduce. Toate aceste obiective vor fi direcţii de dezvoltare prioritare”, a specificat Chiril Gaburici .

El a mai spus că, atunci când vorbim despre prăpastia existentă din societate, nu putem trece cu vederea decalajul dintre cei puţini care trăiesc bine şi cei ale căror condiţii de trai lasă de dorit. „Eradicarea sărăciei va fi la fel o prioritate. Studiile arată că în cea mai mare parte sărăcia este concentrată în mediul rural. De aceea, dezvoltarea agriculturii va fi la fel o prioritate”, a mai spus premierul desemnat.

În paralel cu integrarea europeană, trebuie să se dezvolte şi relaţiile cu partenerii tradiţionali. „Republica Moldova are nevoie de prieteni şi parteneri pe plan extern mai mult ca oricând. O atenţie deosebită trebuie să acordăm relaţiilor cu organizaţiile internaţionale. Trebuie să facem atractiv malul drept al Nistrului pentru locuitorii pe malul stâng. Să continuăm eforturile pentru retragerea trupelor ruseşti şi democratizarea ambelor maluri ale Nistrului”, a mai spus Chiril Gaburici, până să fie pusă la vot învestirea noului guvern.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.