Op-Ed
	Chiar dacă pentru scopuri separate, atât China cât și Rusia, urmăresc “naționalizarea” UE și “de-europenizarea” deciziilor politice în statele membre… Pandemia creează o situația inedită în care “puterea blândă” a UE în Parteneriatul Estic poate fi umbrită de Moscova, dar aceasta urmărește cu totul alte obiective - mai vitale - în Italia, Serbia sau SUA...
Dionis Cenușa, Columnist principal

Insecuritatea sanitară prin care trece Uniunea Europeană poate reteza ambițiile sale geopolitice, dar, în primul rând, coeziunea internă, dacă aceasta nu va învăța repede să transforme criza în oportunitate. Inexperiența solidarizării împotriva unei pandemii a acutizat sensul de grijă colectivă în interiorul statelor europene. În schimb, s-au întărit și mai mult emoțiile naționaliste ale guvernelor cu predispunere populistă.

Îngrijorările față de terorismul individual religios din ultimul deceniu, criza migranților din 2015 sau debandadă din sectorul financiar în 2008, sunt incomparabile cu complexul preocupărilor aduse de criza coronavirusului. De aceea, reanimarea solidarității europene la nivel de operațiuni și discurs politic constituie o misiune majoră a instituțiilor europene (IPN, 24 Martie 2020), în particular, pentru “gardianul tratatelor europene” – Comisia Europeană. Doar după coagularea unei solidarități minime pe intern, UE poate iniția măsuri convingătoarea pentru a reveni la imperativele geopolitice existente. Criza democrației ungare rezultată din abuzurile stării de urgență anti-COVID-19, introdusă de Viktor Orban pe termen nelimitat (30 martie 2020), naște o sursă adițională de îngrijorări legate de amenințarea libertăților fundamentale (Politico, 1 Aprilie 2020). Situația de la Budapesta intensifică solicitarea către Comisia Europeană să adopte măsuri disciplinare împotriva Ungariei, inclusiv până la retragerea dreptului de vot în Consiliul Miniștrilor (Art. 7, Tratatul UE). Astfel, intervenția Comisiei devine necesară din nou, absorbind din capacitățile sale de vigilență, prevenire și rezolvare eficientă a problemelor. Dacă UE vrea să-și continue parcursul istoric, aceasta este obligată să perfecționeze regimul de funcționare în situații de multi-criză – de ordin intern și extern.

Mobilizarea aproape concomitentă, și fără precedent, a diplomației sanitare a Chinei și Rusiei în Europa și vecinătatea sa reprezintă un adevărat “duș rece” pentru UE, încă puternic consumată de pandemie. Chiar dacă diplomația europeană este ocupată cu angajamente curente, precum repatrierea cetățenilor europeni (circa 250.000 de persoane), potențialul geopolitic al UE necesită urgent dezinhibare. Deocamdată, acțiunile separate ale Chinei și Rusiei exploatează dezunitatea momentană care bântuie în capitalele europene de la începutul lui martie 2020. “Fragmentarea” deciziilor politice în UE servește intereselor lor imediate și celor strategice individuale, dar și colective. Astfel, China își poate promova interesele comerciale și accesa segmente încă neexplorate ale piețelor naționale. În paralel, eforturile majore ale Rusiei țin de întreruperea ciclului de sancțiuni economice, deschiderea lichidităților europene pentru sectorul privat rusesc. Coborârea standardelor democratice europene prin “de-europenizarea” conceptului de democrație sau solidaritate nu reprezintă un obiectiv declarat a Kremlinului, dar poate deveni gradual un rezultat colateral al războiului său informațional. Deși evidențele arată că Rusia s-a învățat să reziste în fața “izolării economice” impusă de sancțiunile occidentale. Ridicarea lor favorizează planurile strategice ale Kremlinului, deoarece înlătură blocaje economice și permite perpetuarea conflictelor separatiste din Ucraina într-o formă mai înghețată. Cu toate acestea, certitudinea ridicării sancțiunilor este destul de redusă.

Diplomația sanitară – între putere “dură” și „blândă”

Pe durata lunii martie 2020, China, urmată de Rusia, au instituit, de la zero, un soi de diplomație sanitară vizavi de Europa (unele părți ale acesteia), care s-a reprofilat din donator internațional în solicitant de ajutor. Spre deosebire de Rusia, politica externă chineză folosește “diplomația sanitară” de aproape jumătate de secol, dar în alte regiuni decât Europa – pe continentul african. Atenția asupra aspectelor sanitare în diplomația rusă a fost mai degrabă invizibilă până la criza Covid-19, contrar asistenței umanitare folosită pe larg de Rusia pentru susținerea separatismului în spațiul CSI și mai recent în teritoriile ocupate din estul Ucrainei (Donbas și Luhansk).

Atât “puterea blândă” (soft power), cât și cea dură (“hard power”) poate dezvolta interdependențe echivalente cu diplomația sanitară, care, conform definiției susținută de Jeremy Youde, urmărește “obiectivul de îmbunătățire a sănătății și cel de menținere și consolidare a relațiilor internaționale”. Perspectiva atribuită de Jeremy Youde diplomației sanitare chineze – “încurajarea relațiilor strânse între națiuni pentru a preveni rupturi comerciale” – se apropie cu precizie de obiectivele politico-economice urmărite de Beijing față de UE (expansiune comercială, relansarea cererii europene). Motivația Rusiei variază de cea chineză, deoarece pune accentul pe “puterea blândă”. Moscova are nevoie de schimbarea atitudinii anumitor state europene mai vulnerabile, deoarece coerciția comercială, promovarea populiștilor eurosceptici sau “războiul informațional” avansează anevoios interesele rusești.

Interesele Chinei – cucerirea piețelor naționale ale UE

O consecință concludentă a diplomației sanitare chineze este deja vizibilă - grăbirea aderării plenare a Italiei la inițiativa “O centură, o rută”, încă din 2017 încorporată în constituția Chinei. Acest pas nu a fost coordonat cu Bruxelles-ul și a trecut cu vederea recomandările SUA despre “hegemonia” crescândă a Chinei (BBC, 23 Martie, 2020). Deși ideea unei eventuale interconectări a rețelelor și logisticii trans-europene de transport cu cele construite de China în contextul “noului drum al mătăsii” se regăseau deja în memorandumul de înțelegere sino-italian, semnat în martie 2019 (ChinaDaily, 23 Martie 2019). Bruxelles-ul a fost prins nepregătit, din cauza dezorientării cauzate de criza COVID-19. Chiar dacă decizia Italiei conține pragmatism economic național istoric (Carnegie, Mai 2019), caracterul său este unilateral și vizează un domeniu de competență importantă a UE – comerțul exterior. Alte state membre au fost de asemenea încorporate în inițiativa dată, precum Grecia, dar și state candidate la aderare din Balcanii de Vest.

În paralel cu expansiunea geografică a “drumului mătăsii”, partea chineză nu își ascunde interesul de a penetra piețele europene pentru dezvoltatorii chinezi ai tehnologiilor 5G. De aceea, agravarea pandemiei în statele europene permite Chinei să extindă “diplomația medicală” de la Italia, spre Spania, Belgia și alte state europene, unde interesele companiilor IT chineze (Huawei) deja sunt promovate. Altă dimensiune a abordării quid pro quo urmărită de China în Europa slăbită de coronavirus este identică celei urmărite în Africa – crearea oportunităților comerciale pentru producătorii din industria medicală autohtonă. Președintele chinez Xi Jinping afirmă tranșant că China prioritizează nu doar restabilirea capacităților de producție anterioare, dar și “expansiunea” acestora pentru a “oferi resursele necesare pentru lupta globală împotriva” virusului (Chinese Embassy to Belgium, 2 Aprilie 2020). Deși calitatea producției chineze deja a produs reacții negative în Spania, Olanda sau Republica Cehă, proporțiile livrărilor din China se amplifică. Un exemplu concludent reprezintă achizițiile de produselor medicale chinezești în valoare de 432 milioane EUR, contractate de autoritățile spaniole (ElPais, 25 Martie 2020).

Anterior crizei COVID-19, valoarea totală a comerțul zilnic dintre piața europeană și China ajungea la circa 1 miliard EUR, iar anual valoarea exporturilor de bunuri chinezești către UE cifra 394,8 miliarde EUR în 2018, iar importurile 209,8 miliarde EUR. Așadar, în termeni globali, China are nevoie de relansarea cererii europene pentru a accelera propria economia, imobilizată de pandemie, pentru a asigura stabilitatea și legitimitatea regimului comunist, în jurul ideii unei “Chine puternice”.

Interesele Rusiei – “contra sancțiunilor”

Perspectivele economice ale Rusiei intră într-o zonă de turbulență, deoarece autoritățile nu reușesc să restabilească prețul la petrol, în timp ce criza COVID răcește economia rusă și consumul pe piețele internaționale. Planurile investiționale ale autorităților sunt sub lovitură directă, iar odată cu aceasta și strategia de menținere a regimului lui Vladimir Putin. Din aceste considerente, de natură existențială pentru Kremlin, demontarea sancțiunilor occidentale ar oferi posibilitate companiilor ruse să se împrumute și să opereze nestingherit în Occident, fără a fi subvenționate de statul rus. Aceasta va feri Fondul Național de Bunăstare (125 miliarde USD sau 7% din economia rusă) de riscul unor debursări masive neprevăzute, similar alocărilor de circa 40 miliarde USD pentru achiziționarea acțiunilor Sberbank. Prim-viceprim-ministrul rus Andrei Belousov a exclus utilizarea curentă a resurselor Fondului (RBC, 14 Martie 2020). Dar fondul poate deveni vital pentru acoperirea deficitului bugetar, de circa 1% din PIB-ul național, prognozabil pentru 2020.

Utilizând președinția chineză în cadrul Consiliului de Securitate al ONU din luna martie, Rusia împreună cu China și alte 6 state (Coreea de Nord, Cuba, Iran, Nicaragua, Siria și Venezuela) au lansat un demers către Secretarul General al ONU Antonio Guterres privind “ridicarea imediată și completă” a sancțiunilor, deoarece ar împiedica gestionarea pandemiei. Guterres s-a pronunțat în favoarea eliminării sancțiunilor pentru “a asigura solidaritate, nu excluziune”. Posterior, Adunarea Generală a ONU a adoptat însă inițiativa propusă de Ucraina și alte 6 state (Lichtenstein, Norvergia, Elveția, Ghana, Indonezia și Singapore) privind “solidaritatea globală”, adoptată în unanimitate, inclusiv de Rusia (2 aprilie 2020). Kievul a criticat tentativa Rusiei de a folosi criza COVID-19 pentru a evada “de responsabilitatea juridică internațională”, iar ambasadorul Ucrainei la ONU Sergiy Kyslytsya a susținut că ridicarea sancțiunilor poate avea loc doar dacă Rusia renunță “la violarea dreptului internațional”, inclusiv “agresiune, ocupație și violarea drepturilor omului”.

Pe lângă măsurile de lobby în cadrul forurilor internaționale, autoritățile ruse apelează la instrumente noi – diplomația sanitară. Astfel, Rusia a livrat echipament medical rusesc către SUA, la preț sub cel de piață (30 martie), inclusiv achiziționat de către Fondul de Investiții Directe al Rusiei, inclus în lista sancțiunilor sectoriale în legătură cu Ucraina, începând cu 2015. Astfel, alte obiective interferează decât oferirea unei mâini de ajutor. Mai exact, s-a observat o corelație între intervenția sanitară a Rusiei destinată poporului american și inițierea practic imediată a unei coordonări bilaterale privind producția de petrol cu SUA (Reuters, 3 aprilie 2020). Corelația indicată este dovedită de decizia lui Donald Trump de a autoriza comercializarea de aparate de respirație către Spania și Italia (ABC.es, 3 aprilie 2020), la doar câteva zile de la recepționarea ajutorului sanitar rusesc (inclusiv respiratoare). Ar fi putut SUA să accepte asistența de la Rusia din cauza unei situații critice în sectorul sănătății publice, ca după aceasta Trump să autorizeze vânzarea către Spania a unor echipamente de necesitate majoră în SUA? Cel mai degrabă, gestul Kremlinului a urmărit să faciliteze aranjarea negocierilor petroliere cu Casa Albă.

Înainte de a ajunge în SUA, diplomația sanitară rusă a fost activată în Italia, cea mai afectată de COVID-19 țară din Europa. Intervenția sanitară a Rusiei pe teren italian a generat o cascadă de scandaluri legate de utilitatea echipamentului sanitar rusesc, pe care jurnalistul “La Stampa”, Jacopo Iacoboni, l-a descris, în baza citării oficialilor italieni, “drept totalmente inutile în proporție de 80%”. Ulterior, Iacoboni a pus la îndoială, în mod repetat, utilitatea ajutorului. Or, Italia are cele mai performante capacități de decontaminare din cadrul NATO și, respectiv, mai bune decât cele aduse de Rusia. Acest lucru a încurajat ipoteza că, unitățile ruse, dislocate în Italia pe un timp nedeterminat, începând cu 22 martie, s-ar ocupa cu activități de spionaj, pe lângă cele de decontaminare. Revista italiană nu a renunțat la afirmațiile sale nici după presiunile exercitate de Ambasada rusă de la Roma în frunte cu Sergey Razov, urmate de cele ale purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării general-maiorul Ministerul Apărării Igor Konashenkov.  Unele mesaje au avut caracter de amenințare a jurnaliștilor revistei “La Stampa” – “rău faci, rău ajungi”. Comisarul European Vera Jurova a luat apărare jurnaliștilor italieni, și a libertății mass-media în Europa, împotriva tonului amenințător al oficialilor ruși. Tot în aceeași zi, Ministerul de Externe și cel al Apărării din Italia au venit cu o declarație comună în care, pe de o parte, apreciază gestul de ajutor acordat de Rusia., iar, pe de altă parte, este subliniat dreptul mass-media de a critica, fără a contrazice articolele revistei despre utilitatea dubioasă a echipamentului sanitar rusesc (Ministerul italian al Apărării, 3 aprilie 2020).

Toată operațiunea controversată a diplomației sanitare ruse în Italia urmărește două obiective majore. Primul obiectiv vizează distragerea atenției publicului rus de la crizele de acasă, inclusiv răspândirea rapidă a Covid-19 în Rusia, care pe 4 aprilie a înregistrat peste 600 de infecții într-o singură zi (în total - peste 5 mii de cazuri pe 6 Aprilie. Cu toate acestea, se conturează o dezbatere majoră despre raționalitatea trimiterii echipamentului medical și a specialiștilor, când sistemul public de sănătate al Rusiei este subfinanțat. Al doilea este mediatizarea cuprinzătoare a prezenței sale în Italia (Ministerul rus al Apărării, 4 aprilie 2020), pentru a convinge decidenții italieni ca, în semn de mulțumire, să suspende, în eventualitate, sancțiunile economice prelungite până pe 31 iulie 2020. Acest aspect al diplomației sanitare rusești se apropie mai mult de esența “puterii blânde”. Alte dimensiuni ale diplomației sanitare față de Italia sunt exploatate de războiul informațional rusesc ca parte inerentă a „puterii duri”, al cărui scop este deteriorarea coeziunii informaționale a UE. Existența dezinformării rusești este negată vehement de Rusia. Ambasadorul rus la UE, Vladimir Chizhov o compară cu “instinctul” de a pasa responsabilitatea pe seama altora, adică pe Rusia. În același timp, problema este abordată serios de șeful diplomației europene Josep Borell, care cere “intensificarea eforturilor comune” pentru a combaterea - “epidemiei informaționale care are un impact periculos asupra sănătății publice”.

Diplomația sanitară a Rusiei și Chinei în vecinătatea estică a UE

Atât în Italia, cât și în Balcanii de Vest (Serbia), diplomația sanitară a Chinei nu s-a intersectat și nici suprapus cu cea a Rusiei, ci a anticipat-o și inspirat-o. În cadrul convorbirilor telefonice din luna martie, la nivel de ministere de externe, cele două țări au accentuat despre cooperarea bilaterală în contracararea virusului în “în spiritul parteneriatului strategic”, convenind să „aprofundeze coordonarea politicii externe”. În opinia ambasadorului chinez de la Moscova Zhang Hanhui, criza Covid-19 a scos în evidență că Rusia se numără printre “prietenii adevărați” ai Chinei.

În realitate, Rusia și China sunt departe de situația ideală, promovată la nivel de retorică, în care politica externă este coordonată, iar beneficiile din aceasta se bazează pe mutualitate. Ceea ce partea rusă vede ca amenințare, Beijingul consideră beneficiu. Așadar, partea rusă consideră că lărgirea europeană “este mecanică” și creează “multiple complicații”, iar aderarea Macedoniei de Nord la NATO – rezultatul unui “șantaj și intimidări”. Până acum, niciunul din aceste calificative nu a fost articulat de reprezentanții regimului comunist. Din contra, aceștia văd oportunitate în aderarea unor state noi la piața europeană, ale cărei reguli sunt standardizate, previzibile și clare pentru producătorii chinezi.

De asemenea, spre deosebire de Rusia, China nu este în niciun conflict înghețat sau deschis cu statele din vecinătatea estică a UE. De aceea, în timpul pandemiei, livrările chinezești au ajuns atât în Moldova, guvernată de forțe prietenoase Rusiei, cât și în Ucraina, care se apără împotriva agresiunii ruse. Pe fundalul agresiunii rusești, China demonstrează cu claritate că prioritizează relațiile cu Ucraina, după ce a trimis al doilea lot de ajutor umanitar pe 1 aprilie 2020. Potrivit presei chineze, ministrul ucrainean de Externe Dmytro Kuleba ar fi apreciat “eficacitatea” modelului chinezesc de combatere a coronavirusului. Oricum, Rusia încearcă să facă față solicitărilor de ajutor de la partenerii din Uniunea Euroasiatică și CSI, unde a expediat sisteme de testare sau teste. De asemenea, intervenția rusă este vizibilă în regiunile separatiste, unde aceasta încearcă să prevină răspândirea virusului – Abhazia și Osetia de Sud (Georgia) sau Transnistria, deși prin intermedierea Chișinăului.

China poate manevra mai ușor cu eforturile sale anti-COVID-19 în vecinătatea estică a UE, concentrându-se pe Ucraina sau Azerbaijan, unde se extinde “noul drum al mătăsii” sau acolo unde există potențial comercial. Opțiunile Rusiei sunt restrânse – manifestarea capacității de mobilizare anti-covid în toate zonele limitrofe sau afectarea pozițiilor ruse în Uniunea Euroasiatică. Oferta Rusiei trebuie să fie și mai concludentă în țările care pot beneficia de pe urma ajutorului financiar anti-COVID-19, oferit de UE pentru Parteneriatul Estic, precum Armenia și Belarus.      

În loc de concluzii...

Deși lent, Rusia a preluat elemente ale diplomației sanitare chinezești. La rândul său, China s-a inspirat din tehnicile dezinformării rusești pentru lansarea campaniilor sale mediatice recente împotriva Occidentului. Ambele se respectă și se studiază reciproc, dar capacitatea chineză de valorificare a realităților conturate de criza COVID-19 este net superioară celei ruse.

Interesele individuale ale Chinei diferă de cele rusești în privința Europei post-criză. Construirea oportunităților comerciale pentru producătorii chinezi nu are nimic în comun cu dorința Moscovei de a sparge sancțiunile europene. Cu toate acestea, chiar dacă pentru scopuri separate, atât China cât și Rusia, urmăresc “naționalizarea” UE și “de-europenizarea” deciziilor politice în statele membre. O Uniune Europeană mai fragmentată avantajează atât China, cât și Rusia.

Vecinătatea estică a UE a devenit un teren de manifestare a diplomației sanitare chinezești și rusești. China poate fi selectivă în alocarea asistenței sale, nu și Rusia, din cauza impulsurilor excesive din spatele demersului Moscovei pentru „vecinătatea apropiată”. Pandemia creează o situație inedită în care “puterea blândă” a UE în Parteneriatul Estic poate fi umbrită de Moscova, dar aceasta urmărește cu totul alte obiective - mai vitale - în Italia, Serbia sau SUA.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.