China oferă burse de studii pentru moldoveni

China oferă cetăţenilor Republicii Moldova 4 burse la studii superioare, ciclul I licenţă, şi o bursă la studii masterat/doctorat, pentru anul academic 2012-2013, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Ministerului Educaţiei, studiile din ciclul I sunt precedate de un an pregătitor, pe parcursul căruia bursierii vor studia limba chineză şi terminologia profilului selectat. Aplicanţii se vor înregistra mai întâi on-line la adresa http://laihua.csc.edu.cn, apoi vor depune setul de acte la Ministerul Educaţiei, Direcţia relaţii internaţionale şi integrare europeană, până la data de 16 martie 2012. Pentru înregistrare on-line, pretendenţii la burse vor utiliza: Agency no. 4981 Actele se prezintă traduse în limba engleză sau chineză. Solicitanţii profilului „Artă” vor prezenta fotografiile lucrărilor sau casete audio-video, în funcţie de specialitate. Cheltuielile pentru transportul internaţional vor fi suportate de către candidaţi. Studenţi selectaţi vor avea o bursă lunară, în valoare de 1500 de yuani (echivalentul a peste 2700 lei), asigurare medicală şi vor fi cazaţi gratuit.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.