Chestiunea tarifelor în transportul public va fi inclusă în ordinea de zi a şedinţei următoare a CMC

Chestiunea ajustării tarifelor în transportul public de pasageri din capitală va fi introdusă pe agenda următoarei şedinţe a Consiliului municipal Chişinău (CMC). Această precizare a fost făcută de primarul interimar al capitalei, Vasile Ursu, la ultima şedinţă a CMC, fiind întrebat de consilierul municipal Ion Mămăligă, preşedinte al Asociaţiei Transportatorilor Privaţi, de ce problema tarifelor nu figura în ordinea de zi, în condiţiile în care şedinţa a fost organizată anume pentru examinarea câtorva chestiuni serioase. Ursu a precizat ca până la următoarea şedinţă urmează să fie pregătite toate materialele necesare, inclusiv argumentarea cererii de majorare a tarifelor în transportul public. Actualmente, comisiile specializate ale CMC examinează Strategia de dezvoltare a transportului public din municipiul Chişinău, în lipsa căreia consilierii refuzau să ajusteze tarifele la cheltuielile reale. Anterior, şeful Direcţiei Generale Transport Public şi Căi de Comunicaţii (DGTPCC), Veaceslav Ţărnă a comunicat pentru Info-Prim Neo că toate materialele sunt pregătite de mult, inclusiv argumentarea necesităţii de majorare a tarifelor. DGTPCC a solicitat, în repetate rânduri, ajustarea tarifelor la cheltuielile reale, inclusiv din motivul că, vara, fluxul de călători scade, iar situaţia financiară a operatorilor de transport se înrăutăţeşte şi mai mult. Transportatorii propun majorarea până la 1,5 lei a unei călătorii cu troleibuzul, la 2 lei a unei călătorii cu autobuzul şi stabilirea preţului de 3 lei pentru o călătorie cu microbuzul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.