Cetăţenii vor putea denunţa cazurile de corupţie de la Primărie prin intermediul unui telefon

În următoarele 2 săptămâni, în cadrul Primăriei municipiului Chişinău va fi deschis un număr de telefon de încredere şi o cutie poştală specială, prin intermediul căror cetăţenii vor putea sesiza conducerea Primăriei despre cazurile de corupţie din administraţie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă de la Primărie, cele două instrumente de combatere a corupţiei fac parte din Politica Antifraudă şi Anticorupţie aprobată de Primăria capitalei. Politica antifraudă şi anticorupţie presupune un document special menit să creeze un mediu instituţional intern care să contribuie la combaterea fraudei şi a corupţiei în administraţia publică locală. Documentul a fost adoptat printr-o dispoziţie a primarului Dorin Chirtoacă. La începutul lunii mai, un angajat al Direcţiei asistenţă juridică a Primăriei capitalei a fost reţinut în timp ce primea 10 mii de euro. Juristul este suspectat de corupere pasivă în proporţii deosebit de mari. Atunci primarul a declarat că personal s-a adresat Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru a-l denunţa pe jurist şi a solicitat să se organizeze un flagrant, astfel încât să fie demonstrată vinovăţia bănuitului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.