Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi ambasadorii statelor UE acreditaţi la Chişinău planifică organizarea unor întâlniri cu cetăţenii pentru a discuta despre procesul de integrare europeană a ţării. Anunţul a fost făcut de către şeful legislativului în timpul unei vizite de lucru în raionul Sângerei, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Igor Corman a îndemnat autorităţile locale să-şi unească eforturile cu cele centrale pentru a le explica cetăţenilor avantajele integrării europene.
„Accesul la fondurile europene de susţinere a agriculturii şi de dezvoltare rurală le va permite producătorilor noştri să aibă acces pe piaţa europeană cu produse de calitate”, a menţionat Igor Corman.
Alte subiecte abordate în cadrul discuţiilor au vizat proiectele de dezvoltare a regiunii şi problemele locale. Preşedintele Parlamentului i-a îndemnat pe reprezentanţii autorităţilor locale să gândească în termeni de înţelegere şi de stabilitate politică, pentru a soluţiona problemele raionului şi ale cetăţenilor.