Cetățenii sunt descurajați pentru că nimeni din politicieni nu a făcut pușcărie pentru corupție, deputat

Președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Olesea Stamate, susține că cetățenii sunt descurajați pentru că până acum nimeni din actorii politici, cei din rândul judecătorilor sau al procurorilor nu a făcut pușcărie pentru infracțiuni de corupție, transmite IPN.

„Atât timp cât până acum nimeni niciodată nu a făcut pușcărie din actorii politici, din rândul judecătorilor, din rândul procurorilor pentru infracțiuni de corupție, în general, infracțiuni de corupție, luăm așa un pic mai mare, nu doar finanțarea ilegală și coruperea alegătorilor, oamenii zic din start: „Dar de ce ar trebui să mă tem, de ce mi-ar fi frică? A stat vreunul la pușcărie?” Nu a stat, de asta sper ca instituțiile care gestionează aceste dosare să se mobilizeze și să depună tot efortul ca să finalizeze cât mai curând partea de investigație”, a declarat Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Deputata s-a referit și la reatragerea concurenților electorali din partea unui partid căruia i se impută finanțare ilegală. „Au fost investigații, o serie de măsuri de investigație care arătau clar că acest nou partid politic este nimic altceva decât continuarea partidului politic declarat neconstituțional, care continuă prin exact aceleași practici de finanțare ilegală și de corupere directă a alegătorilor cu sume foarte mari de bani. Respectiv, restricțiile din Codul Electoral nu se răsfrângeau asupra acestui partid politic, dar acest partid politic și participarea lui în alegeri, riscul pe care îl comporta participarea sau admiterea în continuare a participării acestui partid politic în alegeri era compromiterea procesului electoral și compromiterea în general a valorilor și democrației în țara noastră, deoarece atunci când voturile sunt cumpărate – noi nu putem vorbi de alegeri libere și corecte. Și, respectiv, asta a fost o soluție ultima ratio, într-adevăr, pentru a exclude concurentul electoral sau concurenții electorali din partea acestui partid din cursa electorală și cred că decizia a fost justificată, chiar dacă nu a fost cea mai bună poate modalitate sau metodă”, susține parlamentara.

Potrivit ei, „cu modificarea legislației ai impresia că mergi în urma trenului sau alergi în urma trenului cu acest grup criminal organizat, de asta uneori este necesar să se intervină prin măsuri mai radicale și mai dure”. „Or, modificarea legislației e un proces de durată, iar în cazul acestui grup criminal organizat, uneori este necesar să intervii prin măsuri mai radicale și mai dure”.

„Am văzut clar exemple când au fost introduse câteva mii sau zeci de mii de carduri bancare cu bani deja puși pe cont pentru a fi distribuite membrilor echipei electorale din partea partidului respectiv, tentative de introducere a unor sume mari de bani cash prin frontieră. Deci, unele sunt depistate, altele probabil trec și nu sunt depistate, că nici nu le poți depista pe toate, respectiv și modalitățile lor de operare se schimbă foarte rapid, și organele de drept nu întotdeauna reușesc să le acopere pe toate, iar ținând cont de faptul că era vorba de alegeri locale în care activități de corupere a alegătorilor au loc la cel mai mic nivel, în cea mai mică comună și sat, lucrul acesta este extrem de greu pentru a fi acoperit de organele de drept”, a mai menționat Olesea Stamate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE