Cetăţenii R. Moldova din Italia vor beneficia de protecţie juridică
Cetăţenii R. Moldova, aflaţi pe teritoriul Italiei, vor beneficia de protecţie juridică în condiţii egale cu cetăţenii italieni. Parlamentul de la Chişinău a ratificat joi, 18 octombrie, Acordul între Guvernul R. Moldova şi cel al Italiei privind asistenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă.
Potrivit documentului, cetăţenii R. Moldova şi ai Italiei au dreptul să se adreseze liber şi nestingherit instanţelor judecătoreşti de pe teritoriul statului partener, să prezinte cereri, să se bucure de apărare din oficiu şi să solicite scutire de taxe şi cheltuieli de judecată, în aceleaşi condiţii ca şi proprii cetăţeni. Prevederile respective sunt aplicabile şi persoanelor juridice, care îşi au sediul pe teritoriul celeilalte părţi şi sunt instituite în conformitate cu legislaţia acesteia.
În conformitate cu prevederile Acordului, statele semnatare îşi vor acorda, la solicitare, asistenţă reciprocă la îndeplinirea actelor judiciare, audierea părţilor, acumularea dovezilor, efectuarea expertizei, furnizarea informaţiei privind legislaţia şi jurisprudenţa necesară pentru procedura judiciară, etc. Asistenţa va fi refuzată, dacă actele solicitate sunt de natură să aducă prejudiciu suveranităţii sau securităţii statului sau sunt contrare ordinii publice ale acestuia.
Acordul a fost semnat la 7 decembrie 2006, la Roma. Viceministrul justiţiei Nicolae Eşanu, care a prezentat proiectul, a declarat că nu cunoaşte dacă Italia a ratificat acest Acord.