Cetățenii care trăiesc în locuințe pasibile de privatizare pot face acest lucru până pe 31 mai 2024, fiind obligați de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile. După data limită stabilită, locuințele neprivatizate trec în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale pe al căror teritoriu sunt amplasate, transmite IPN cu referire la Agenția Servicii Publice.
ASP menționează că înregistrarea la domiciliu sau reşedinţa temporară a persoanelor în locuinţele respective se va efectua în temeiul bonului de repartiție a locuinţei proprietate publică, eliberat de către administraţia publică locală până la data de 31 mai.
Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să acorde acestor locuinţe statut de locuinţe sociale şi să înregistreze dreptul de proprietate asupra lor în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile. Cu persoanele care locuiesc în locuinţele trecute în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale se vor încheia contracte de locaţiune sau sublocațiune.
Începând cu 1 iunie, înregistrarea la domiciliu sau reședința temporară a persoanelor care trăiesc în locuințe sociale se va efectua în temeiul contractului de locațiune sau sublocaţiune, încheiat în condiţiile Legii cu privire la locuinţe.