Cetățenii pot lua gratuit crengile căzute după intemperiile din aprilie

Cetățenii și agenții economici își pot lua gratuit crengile căzute ca urmare a intemperiilor de la sfârșitul lunii aprilie și care au fost duse la depozitele temporare. Persoanele interesate urmează să depună o cerere la pretura de sector, care urmează să o avizeze, iar Asociația de gospodărire a spațiilor verzi urmează să o coordoneze, transmite IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de viceprimarul capitalei Nistor Grozavu, măsura vine în scopul evitării unor incidente la depozitele temporare de resturi vegetale din municipiul Chișinău.

Pe 26 iulie, Consiliul municipal Chișinău a aprobat un proiect de decizie, potrivit căruia, crengile căzute ca urmare a calamităților de la sfârșitul lunii aprilie de la depozitele temporare de resturi vegetale, dar și cele de pe teritoriul instituțiilor de învățământ urmează să fie colectate și evacuate până pe 1 septembrie. În parcuri, parcuri-păduri, grădini publice, scuaruri și de pe artere de circulație, colectarea și evacuarea ramurilor urmează să se încheie către sfârșitul anului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.