Cetăţenii Poloniei care solicită vize moldoveneşti de lungă şedere vor fi scutiţi de plata taxelor consulare. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de către Parlament, în prima lectură, transmite IPN.
Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iulian Groza, a declarat că proiectul în cauză a fost iniţiat ca urmare a deciziei părţii poloneze de a aboli taxa pentru vizele de lungă şedere pentru cetăţenii Republicii Moldova, din 1 mai 2013.
În Republica Moldova sunt înregistraţi cu titlu permanent în jur de 70 de cetăţeni polonezi.