Cetăţenii români din R. Moldova prezenţi la urnele de vot în ziua alegerilor preşedintelui din România şi desfăşurării referendumului naţional de duminică, 22 noiembrie, au spus că au venit la vot pentru a contribui la intrarea R. Moldova în Uniunea Europeană, după care va urma şi Unirea cu România, notează Info-Prim Neo. La secţia de votare numărul 172, de pe str. Vlaicu Pârcălab, către ore 11.00, au votat peste 100 persoane, însă afară peste 70 de oameni au format coadă, a comunicat Radu Bejenaru, preşedintele secţiei de votare. „Stau deja de o oră în rând, însă acesta nu mă face să renunţ la votare sau să plec la altă secţie. Voi rămâne aici atâta timp cât va fi nevoie şi voi vota”, spune Ion Dascăl, funcţionar, adăugând că pentru intrarea în Uniunea Europeană este gata să renunţe la timpul liber de duminică. „Am votat pentru continuitate, stabilitate şi pentru intratra R. Moldova în Uniunea Europeană”, spune regizorul Silviu Silvian Fusu. De aceeaşi părere este şi Teodor Cojuşneanu, profesor universitar la Universitatea Agrară de Stat, spunând că, în primul rând, ţara are nevoie de înlesniri spre UE, iar „unirea va fi prin Europa”. „Votez cu ţara mamă România, deoarece ea ne întind mâna şi ne cuprinde atunci când avem nevoie, iar Unirea poate să fie numai prin Europa. Unirea a fost posibilă dar din păcate nu am înţeles şi nu am reacţionat la timp”, spune Lica Dionis, profesor universitar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Cetăţenii români, inclusiv din R. Moldova, aleg astăzi preşedintele României şi participă la referendului privind transformarea legislativului României în unul unicameral, precum şi reducerea numărului de parlamentari.