Cetățeanul moldovean a început să înțeleagă că are dreptul să hotărască soarta țării, a început să creadă că democrația este făcută pentru el, nu este doar declarată. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova, Vitalie Gamurari, care a comentat, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, rezultatele sondajului de opinie realizat de IMAS la comanda PDM, transmite IPN.
Vitalie Gamurari a declarat că formațiunea pe care o reprezintă dorește să organizeze o dată la două luni asemenea sondaje de opinie și să facă publice rezultatele acestora. Potrivit lui, sondajul recent arată că cetățenii nu manifestă neîncredere doar față de politicieni, dar și față de o parte din societatea civilă.
Analistul politic Victor Gurău a afirmat că sondajul prezentat pe 18 iulie reconfirmă datele tuturor sondajelor realizate anterior. „Cifrele nu arată decât menținerea percepției cetățeanului, în opinia sa suverană, că sistemul electoral trebuie schimbat”, a spus Victor Gurău.
Jurnalistul Valeriu Reniță, referindu-se la recomandările Comisiei de la Veneția vizavi de proiectul privind noul sistem electoral, a opinat că legislativul moldovenesc are dreptul la creativitate pentru că ceea ce se întâmplă în Moldova diferă mult de ceea ce se întâmplă în Europa. „Și chiar soluțiile eterne pe care chipurile le-ar avea Europa raportate la valorile lor vedeți că nu prea merg în ultimul timp vizavi de marile probleme, de exemplu, problema Rusiei sau a migranților”, a spus Valeriu Reniță.
Analistul media, Cristian Tabără, a menționat în cadrul emisiunii că Partidul Democrat a reușit să demonstreze la nivel declarativ și la nivelul faptelor că în sfârșit o formațiune politică din Republica Moldova spune ceea ce are de gând să facă și apoi face ceea ce spune. „Una din marile drame ale populației din Republica Moldova este aceea că, rând pe rând, partide, platforme, mișcări, personaje au fost foarte vocale, au promis cât în lună și în stele și până la urmă nu s-a mai întâmplat nimic”, a spus analistul.
Potrivit ultimului sondaj realizat de IMAS la comanda PDM, aproape 60 la sută dintre moldoveni optează pentru modificarea sistemului electoral, peste 40 la sută dintre moldoveni s-ar simţi dezamăgiţi dacă PDM ar renunţa la inițiativa privind votul mixt, iar 70 la sută dintre cei chestionaţi nu intenţionează să meargă la protestele organizaţiilor neguvernamentale, dacă proiectul sistemului mixt va fi adoptat.