Cetățeanul turc, care a părăsit zona sterilă din Aeroportul Internațional Chișinău, în noaptea de 25 mai, a fost reținut. După ce Poliția de Frontieră nu a permis intrarea în Republica Moldova a bărbatului, acesta a părăsit zona sterilă a aeroportului. Cetățeanul turc nu îndeplinea condițiile formale pentru a intra în Republica Moldova, fără a avea și alte suspiciuni, astfel încât nu putea fi pus în custodia Poliției de Frontieră până la îmbarcare și nu avea voie să părăsească aeroportul, transmite IPN, cu referire la un comunicat al Poliției de Frontieră.
Persoana a fost identificată pe traseul care se află între localitățile Tudora și Palanca. Ca urmare a verificărilor, polițiștii au depistat un telefon mobil cu o cartelă moldovenească și 200 lei moldovenești. Bărbatul de 47 de ani a refuzat să facă declarații, motivând că nu cunoaște altă limbă de comunicare decât turca. Astfel, a fost dispusă acordarea unui traducător pentru a-i fi asigurat dreptul la apărare, dar și de documentare a cazului sub toate aspectele legale.
Totodată, pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a persoanelor implicate, care ar fi facilitat părăsirea aeroportului de către cetățeanul Turciei. Există bănuială că în această acțiune ar fi implicat agentul economic responsabil de securitatea în zona sterilă a aeroportului, dar și angajați ai Poliției de Frontieră.
Poliția de Frontieră a solicitat de urgență agentului responsabil de securitatea în zona sterilă a Aeroportului Internațional Chișinău să revizuiască protocoalele de asigurare a securității pentru acest perimetru din incinta aeroportului. În același timp, agentului economic i-a fost cerut în mod repetat să revizuiască și să îmbunătățească măsurile de supraveghere, control și pază a zonei sterile, ca urmare a incidentelor provocate de fuga unor persoane cărora li s-a interzis intrarea în Repubica Moldova și care urmau a fi returnate în țara de proveniență cu zboruri avia.
În ultimele 10 luni, au existat 3 cazuri în care persoanelor cărora li s-a refuzat intrarea în Republica Moldova au fugit din zona sterilă a Aeroportului Internațional Chișinău.