Un cetăţean al Bulgariei a fost condamnat la 12 ani de închisoare pe teritoriul Republicii Moldova pentru contrabandă cu droguri în proporţii deosebit de mari. Potrivit Procuraturii Generale, în august 2015, inculpatul a încercat să introducă prin contrabandă pe teritoriul Uniunii Europene circa 127 de kilograme de heroină, tranzitând Republica Moldova, transmite IPN.
În cadrul cercetărilor s-a stabilit că pentru a nu fi depistat la frontieră, inculpatul a ascuns drogurile în containere montate sub podeaua autocamionului, în care aparent, transporta doar plăci de ceramică. Intenţiile acestuia au fost zădărnicite în timpul controlului la postul vamal Giurgiuleşti-Galaţi, în timp ce bărbatul încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova cu heroina.
Procurorii notează că unitatea de transport condusă de inculpat a intrat pe teritoriul Republicii Moldova prin postul vamal Giurgiuleşti-Reni şi urma să iasă prin Giurgiuleşti-Galaţi. Republica Moldova avea statut de ţară- tranzit, destinaţia finală a substanţelor narcotice fiind Grecia.
Autocamionul şi semiremorca, utilizate de cetăţeanul bulgar la comiterea infracţiunii, au fost confiscate în folosul statului.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.