CET-urile au fost incluse în lista bunurilor supuse privatizării
Deşi cu întârziere, societăţile pe acţiuni Centrala Electrică de Termoficare Nord (CET Nord), Centrala Electrică de Termoficare nr.1 (CET-1) şi Centrala Electrică de Termoficare nr. 2 din Chişinău (100% capital de stat) vor fi incluse în lista bunurilor de stat supuse privatizării. Guvernul a dat miercuri, 2 iulie, aviz pozitiv unei iniţiative legislative în acest sens, transmite Info - Prim Neo
Includerea în lista obiectelor supuse privatizării a CET-urilor se înscrie în contextul implementării Strategiei energetice a ţării, care prevede majorarea capacităţilor locale de generare a energiei electrice. Actualmente Moldova acoperă din producţia locală doar o treime din cantitatea de energie electrică consumată, fiind dependentă de sursele energetice externe, în special cele din Ucraina. Spre regret, echipamentele la aceste întreprinderi este în mare parte uzat. Necesitatea de investiţii este mare, iar statul nu dispune de aceste mijloace. Cu atât mai mult, cu cât investiţiile în acest sector se recuperează într-o perioadă relativ lungă, de 10-15 ani. Alocarea banilor publici ar constitui o povară mare pentru bugetul Moldovei. Pe de altă parte, modernizarea utilajului existent la aceste întreprinderi, ar permite folosirea mai raţională a gazelor naturale importate la producerea energiei electrice, spun oficialii.
Deja despre unele oferte de privatizarea s-a vorbit. Acestea vin de la potenţiali investitori din Spania, Cehia şi Federaţia Rusă.
Iniţiativa legislativă, susţinută de Guvern, mai prevede includerea în lista bunurilor de stat supuse privatizării a întreprinderii de stat Compania aeriană Air Moldova, a întreprinderii de stat de alimentaţie publică Cafeneaua Parlamentului şi a întreprinderii de stat Complexul hotelier Codru.
Autorii proiectului consideră că doar o modernizare permanentă va permite acestor întreprinderi să ţină piept concurenţei pe piaţa. Iar această modernizare o poate asigura doar capitalul privat.
Potrivit Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice din mai 2007, lista obiectelor supuse privatizării este întocmită de Guvern.
Miercuri, 2 iulie, Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) a anunţat că următoarea rundă de licitaţii cu valori mobiliare ale statului în societăţi pe acţiuni va avea loc pe 22 septembrie la Bursa de Valori a Moldovei (BVM). La licitaţia organizată de MEC, în colaborare cu Agenţia Proprietăţii Publice, vor participa: SA „Tutun – CTC”, cota statului fiind 90,81%, iar preţul de expunere 300 mln lei; SA „Magazinul Universal Central “Unic”, cota statului – 82,29 %, preţul de expunere – 300 mln lei; SA „Sigma”, cota statului – 71,67%”, preţul de expunere – 35 mln lei; SA „Zorile”, cota statului – 60,26%, preţul de expunere – 44 mln lei; SA „Micron”, cota statului – 72,11%, preţul de expunere – 13 mln lei; SA „Floare - Carpet”, cota statului – 59, 49%, preţul de expunere – 72,5 mln lei; SA„Introscop”, cota statului – 60,17%, preţul de expunere – 32 mln lei.