Cerințele Moldovei nu contravin intereselor naționale ale Rusiei

Despre aceasta a declarat publicației moscovite Взгляд conducătorul Centrului tehnologii politice electorale din Moldova Vitalii Andrievschi. Articolul apare și în spațiul mediatic bulgar (Поглед.инфо). Totodată, expertul crede că „Rusia nu poate fi pe primul loc al priorităților de politică externă ale Republicii Moldova, care a semnat un Acord de asociere cu Uniunea Europeană.

Importanța primordială a legăturilor cu România și Ucraina el o datorează factorului de vecinătate. „Moldova a declarat că e deschisă lumii și va coopera cu Occidentul și cu Orientul. Principalul e să devină un fapt, această cooperare. Și nu e principial de important care este locul țării printre priorități”, spune politologul.

În viziunea lui, Moldova este interesată „să aibă o relație comercial-economică normală cu Rusia”. „Noi nu vedem cauzele situației că Rusia ne impune restricții care mai de care. Acestea, neîndoielnic, au un substrat politic, nu economic, și aceasta ne deranjează. Și noi am vrea să punem la punct aceste chestiuni cu Rusia. Același lucru și în privința subiectului cu migranții. În țările UE, migranții noștri pot beneficia de pensii și noi am dori ca cetățenii noștri, care muncesc în Rusia, să-și cunoască drepturile, iar statutul lor ar fi ocrotit prin acorduri bilaterale”, a explicat Andrievschi.

Publicația reproduce afirmația politologului că cerințele sonorizate de noul premier moldovean, inclusiv referitoare la retragerea militarilor ruși din raioanele de est ale Republicii Moldova și refuzul de a achita datoriile „rmn” pentru gaze, „nu sunt anti-rusești”. „Interesele naționale ale Moldovei nu contravin intereselor naționale ale Rusiei. Dacă Rusia o va brusca în permanență pe Moldova, va căuta nod în papură, voința Chișinăului de a stabiliza relațiile bilaterale poate seca”, consideră interlocutorul.

Și Andrey Suzdaltsev, prodecanul Facultății de economie și politică mondială a Universității „Școala superioară a economiei” din Rusia, s-a referit la Moldova pentru o subdiviziune a RIA Novosti: „...vreo acutizare în relațiile cu Rusia? - Desigur, că nu... Sandu s-a manifestat ca un politician chibzuit. Cred că în scurt timp ea va încerca să stabilească comunicarea cu Kremlinul, cu isteblishment-ul din Rusia”, a opinat expertul.

Expunându-și viziunea privitor la principalele cauze a înfrângerii forțelor proruse în Moldova, politologul a opinat că liderul lor, Igor Dodon, este perceput de majoritatea alegătorilor ca un demagog.

"Permanenta insolvență a lui Dodon, alimentată de iluzia că Rusia ar avea obligația și trebuie să facă ceva pentru Moldova, nu mai prinde la alegători. Oamenii au obosit că deja de două decenii li se promit niște schimbări, că Rusia le va pune la dispoziție toate resursele. Dar Rusia nu dă nimic, deja două generații au crescut în sărăcie, fără perspective de viitor – oamenii aceștia sunt sătui de demagogie, au obosit să aștepte că Moscova le va oferi ceva”, a explicat expertul.

În viziunea lui Suzdaltsev, anume politicile de acest gen au condus la căderea fostului președinte al Ucrainei Viktor Yanukovych și a liderului belarus Alexandr Lukashenko.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.