Ceremonia depunerii Jurământului Medicului și Farmacistului, Promoția 2024

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează Ceremonia de depunere a Jurământului Medicului și Farmacistului pentru absolvenții din Promoția 2024.

Evenimentul va avea loc pe data de 12 iunie, cu începere de la ora 11:00, la Arena Chișinău (str. Calea Orheiului, 130).

Invitați de onoare la festivitate sunt: președinta Republicii Moldova Maia Sandu, ministra sănătății Ala Nemerenco și reprezentanți ai misiunilor diplomatice de la Chișinău.

În acest an vor rosti solemn Jurământul 1025 de absolvenți: 604 – autohtoni și 421 – cetățeni străini din 13 țări. Din numărul total, au finalizat programele de studii integrate: Medicină – 746, Stomatologie – 152, Farmacie – 78 și Medicină preventivă – 7; și programele de licență: Sănătate publică – 14, Asistență medicală generală – 11, Optometrie – 10 și  Tehnologie radiologică  – 7 tineri.

Alte 30 de persoane au finalizat studiile de master la programele: Nutriție umană – 16, Sănătate mintală publică – 11 și Optometrie clinică – 3.

La eveniment vor participa reprezentanții administrației Universității (membri ai Senatului, Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională, Consiliului de administrație), prodecani, șefi de catedre, șefi de studii, profesori, studenți, părinți și prieteni.

Ceremonia se va desfășura în limbile română și engleză.

NOTĂ: Pentru buna organizare și desfășurare a evenimentului, absolvenții și invitații sunt rugați să se prezinte începând cu ora 09:00. Accesul în Arena Chișinău va fi asigurat în baza invitațiilor, fiind aplicate măsuri de control și securitate.


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.