Comunicat de presă
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită la ceremonia de învestire în funcția de rector a profesorului Emil Ceban.
Evenimentul va avea loc mâine, 10 octombrie, în Sala Senatului a Universității, Blocul didactic central, etajul III (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), la ora 12:00.
La manifestare vor fi prezenți Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, Ala Nemerenco, rectorul Ion Ababii, membrii Senatului, șefi de catedre, profesori și conferențiari universitari, asistenți și lectori universitari, studenți, medici-rezidenți.
Profesorul Emil Ceban, doctor habilitat în științe medicale, este noul rector ales de către comunitatea academică a USMF „Nicolae Testemițanu”, ca rezultat al alegerilor din 2 octombrie curent. Domnia Sa a obținut votul de încredere a 541 de electori (61,76%). Mandatul noului rector este pentru o perioadă de cinci ani.
Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională, prin Decizia nr. 7 din 2.10.2019, a validat procesul electoral și l-a declarat rector ales pe dl Emil Ceban.
Departamentul Comunicare și Relații Publice
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova
relatiipublice@usmf.md
Tel.:022 205 235, 022 205 367
GSM: 79 087 267
Fax: 022 242 411
www.usmf.md
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.