În data de 1 septembrie 2022, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Vă invită la ceremonia de bun venit a studenților admiși în anul I de studii.
Evenimentul va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac” din capitală cu începere de la ora 11:00.
La manifestare vor fi prezenți Ministra Sănătății a Republicii Moldova, administrația Universității, decani, prodecani, profesori, studenți, părinți și alți invitați.
Programul evenimentului include mesajul de salut din partea rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, alocuțiunea oficialului de la sănătate, Ala Nemerenco, mesajele profesorilor și a altor invitați.
Tradițional, studenții înmatriculați în anul I vor rosti solemn Jurământul studentului USMF „Nicolae Testemițanu”, prin care-și vor lua angajamentul de a respecta valorile și tradițiile universitare, să aibă o reușită academică bună, să-și iubească și respecte profesorii și colegii, să devină specialiști de valoare.
Totodată, studenții din anul VI le vor înmâna halatul alb împreună cu alte simboluri ale medicinei, cum sunt stetoscopul și bisturiul, precum și flacăra cunoștințelor pe care vor trebui să o păstreze cu sfințenie și să o transmită generațiilor viitoare de mediciniști.
În acest an, la USMF „Nicolae Testemițanu” au promovat concursul 1057 de persoane la cele opt programe de studii de licență și integrate oferite de instituție. La programul de studii Medicină au fost admiși 700 de studenți, la Stomatologie – 165, la Farmacie – 67, la Fiziokinetoterapie și reabilitare – 52, la Asistență medicală generală – 26, la Optometrie – 17, la Tehnologie radiologică – 15 și la Sănătate publică – 15 studenți. Numărul tinerilor înmatriculați include atât cei admiși cu finanțare de la bugetul de stat (450), cât și cei în bază de contract (607).
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.