CENTRUL DE GUVERNARE ELECTRONICĂ
VA ASIGURA O NOUĂ FAŢĂ ÎN INTERNET A AUTORITĂŢILOR PUBLICE
DIN REPUBLICA MOLDOVA
CHIŞINĂU, 26 MARTIE. Paginile oficiale în Internet ale autorităţilor publice din Republica Moldova vor funcţiona după reguli unice. Pe 21 martie, Guvernul a aprobat un Regulament în acest sens. Ministerele sunt obligate să-şi ajusteze paginile oficiale la noile prevederi în decurs de 12 luni de la aprobarea documentului. Consiliile raionale şi primăriile o pot face opțional. Centrul de Guvernare Electronică va elabora, în cel mult şase luni, modelul-şablon şi designul pentru aceste pagini, iar Cancelaria de Stat va monitoriza aplicarea în practică a noului regulament.
Potrivit Regulamentului cu privire la paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet, site-urile vor fi adaptate astfel încât să fie accesate de pe orice telefon mobil şi SmartPhone. Accesul la paginile web oficiale va fi gratuit şi liber, ca şi până acum, doar că autorităţile îşi rezervă dreptul ca prin intermediul site-urilor să ofere servicii publice contra plată.
În acelaşi timp, paginile web oficiale trebuie să asigure posibilitatea de abonare a cetăţenilor la informaţiile din blocul de noutăţi, evenimente şi anunţuri.
Guvernul recomandă autorităţilor publice locale de gradul I şi II, care au deja pagini în Internet, să le modifice conform noilor reguli, aprobate prin Hotărâre de Guvern.
Potrivit noului Regulament, Centrul pentru Telecomunicaţii Speciale va asigura, în cel mult jumătate de an, crearea platformei tehnice pentru găzduirea paginilor oficiale ale autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi menţinerea, dezvoltarea lor ulterioară. De asemenea, Centrul va menţine, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, în bază contractuală, menţinerea şi dezvoltarea paginilor în reţeaua Internet.
Ministerele şi alte autorităţi administrativ-centrale vor ajusta paginile lor oficiale la prevederile Hotărârii Guvernamentale în decurs de 12 luni. De asemenea, vor asigura permanent administrarea conţinutului informaţional al site-urilor oficiale. Aceste instituţii vor elabora şi aproba regulamentele interne privind modul de publicare şi actualizare a materialelor informative pe pagina-web oficială.
Cetăţenii vor avea posibilitatea, prin intermediul paginilor web oficiale, să interacţioneze cu reprezentanţii autorităţilor publice, participând la discuţii on-line, forumuri sau conferinţe on-line.
Conform Regulamentului, o pagină-web oficială va funcţiona non-stop. Timpul de suspendare a funcţionării ei, pentru deservirea tehnică planificată, nu va depăşi trei ore pe lună.
Conţinutul paginii-web oficiale va fi livrat publicului în trei limbi.
Guvernul se angajează să asigure protecţia şi securitatea informaţiei prin intermediul unor persoane calificate care deţin expertiza în domeniul securităţii informaţiei, cât şi a cadrului normativ-legal din Republica Moldova.
Regulamentul cu privire la paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet a fost elaborat cu scopul de a spori nivelul de transparenţă a activităţii autorităţilor publice şi accesul la informaţia de interes public, prin intermediul Internetului.
Despre Centrul de Guvernare Electronică:
Centrul de Guvernare Electronică este responsabil de elaborarea şi realizarea Agendei e-Guvernare prin aplicarea pe larg a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii. Instituţia îşi propune să susțină reforma sectorul public, să crească performanţa autorităţilor şi transparenţa instituţiilor statului, să sporească accesul la informaţie şi să promoveze serviciile digitizate (e-Servicii).
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi Centrul de Guvernare Electronică, persoană de contact: Ilona Spătaru, coordonatoare PR și Comunicare, e-mail: ilona.spataru@egov.md, tel. 250-234, 250-544