Centrul agroalimentar Chişinău rămâne un proiect pe hârtie



După trei ani de lansarea iniţiativei de crearea a Centrului agroalimentar Chişinău, construcţia acestuia încă întârzie. Motivul: lipsa de bani. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova (FNFM), Valeriu Cosarciuc, care în 2010 era ministru al agriculturii, spune că iniţial s-au găsit bani pentru construcţia centrului, dar alegerile parlamentare au dat peste cap toate planurile.

„În 2010 noi am făcut şi prima emisie de acţiuni. Ideea a fost ca aceste acţiuni să fie cumpărate de către reprezentanţii organizaţiilor profesionale şi atunci membrii asociaţiei au scris acţiuni de 4,5 milioane de lei. Au fost prezentate toate documentele pentru înregistrare, dar au intervenit alegerile”, a comunicat fostul ministru, solicitat de IPN. Valeriu Cosarciuc  nu exclude că la mijloc ar putea fi şi careva interese ascunse, dar a spus că nu vrea să speculeze pe acest subiect.

Şi actualul ministru al agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, contactat de IPN, spune că se pun beţe în roate. Proiectul privind crearea Centrului agroalimentar Chişinău a ajuns în Parlament, însă nu a fost votat pentru că ministerul se afla pe atunci în litigiu la acest subiect. Primarul de Ghidighici a acţionat ministerul în judecată insinuând că terenul pe care se doreşte construcţia centrului i-ar aparţine. Ulterior, instanţa de judecată i-a dat câştig de cauză ministerului, dar a apărut problema banilor. „Suntem în negocieri pentru a găsi fonduri. Este nevoie de peste 30 de milioane de euro. Negociem cu Banca Europeană de Investiţii şi cu Japonia”, a spus ministrul.

În 2010 se propunea ca Centrul alimentar Chişinău să fie construit în apropiere de Universitatea Agrară. Contribuţia statului ar fi fost terenul, iar investitorilor le revenea sarcina de a construi depozitele frigorifice de diferite capacităţi, dotate cu echipate pentru operaţiuni post-recoltare. Scopul centrului era asigurarea pentru piaţa internă şi pentru export a unor produse agroalimentare calitative, sortate, spălate, împachetate şi păstrate în frigidere speciale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.