Centrele de tineret din Republica Moldova au un impact pozitiv asupra dezvoltării beneficiarilor acestor instituții. Conform studiului „Analiza percepțiilor beneficiarilor Centrelor de tineret cu privire la accesul, relevanța și calitatea serviciilor prestate”, peste 70% din tinerii care au folosit serviciile și/sau programele oferite de centrele de tineret apreciază calitatea lor cu „foarte bine”. Aceștia atestă un impact pozitiv al centrelor asupra comportamentului lor, cum ar fi creșterea încrederii în sine, sporirea activismului civic, obținerea recunoașterii și aprecierii celor din jur și o organizare mai bună a programului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) Moldova.
Centrele de tineret sunt instituții publice care funcționează în toată țara și oferă un spectru larg de servicii și programe fără plată, cu acces egal pentru fiecare tânăr. Potrivit sondajului, în topul preferințelor se află programele de instruire nonformală (66%), activitățile de voluntariat (52%), cele de animare a timpului liber (41%) și inițiativele civice (40%). Tinerii consideră că aceste servicii sunt relevante pentru ei și apreciază faptul că sunt consultați la elaborarea lor, astfel ei simt că opinia lor este luată în considerare.
Mihaela Guțu are 15 ani și frecventează Centrul de tineret Sângerei, unde preferă să participe la activitățile de instruire nonformală și voluntariat. Tânăra spune că este captivată de metodele abordate în activitățile de dezvoltare personală și se bucură că, alături de colegii ei, poate lansa, dar și participa la inițiativele civice comunitare. „Centrul de tineret ne ocupă timpul cu activități utile pentru noi. Observăm și apreciem faptul că opinia tuturor este luată în calcul, iar activitățile planificate, proiectele sunt alese împreună cu tinerii. Prin acest fapt este inspirată ideea de înțelegere și conlucrare cu tinerii, ceea ce permite tânărului să se formeze armonios, într-un spațiu sigur și prietenos, ghidați de lucrătorii de tineret”, susține tânăra.
Nigina Abaszada, reprezentanta UNFPA în Republica Moldova spune că „centrele de tineret reprezintă o platformă pentru educație și dezvoltare non-formală a tinerilor, care îi ajută să evite riscurile de comportament și să-și realizeze potențialul”. „Aici cresc viitorii lideri, care propulsează Republica Moldova spre un viitor mai bun și este nevoie să investim în continuare în modernizarea serviciilor și consolidarea acestor instituții”.
„Impactul activității centrelor de tineret încă urmează să fie resimțit în comunități. Totuși, pentru ca acest lucru să se realizeze, trebuie consolidat potențialul lucrătorilor de tineret și al Autorităților Publice Locale de a facilita implicarea tinerilor în viața comunității și în procesul decizional”, a menționat Radu Danii, coordonatorul național al programului Guvernare Locală de la Biroul de cooperare al Elveției.
Studiul a fost realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, cu suportul financiar al Fondului comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Fondului Națiunilor Unite pentru Populație, cu susținerea financiară a Elveției. Analiza a fost elaborată în baza datelor colectate prin intermediul unui sondaj de opinie, telefonic. Au fost chestionate 201 persoane cu vârstă de 15-24 ani, aliator, cu o eroare maximă de +6,9%. A fost consultată lista de numere de telefon ale tinerilor care au beneficiat de serviciile și/sau programele desfășurate de centrele de tineret. Datele au fost colectate în perioada 18-22 noiembrie 2020 de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”.