Cele mai multe cupluri îşi unesc destinele în octombrie

Anul trecut, cele mai multe căsătorii au fost înregistrate în luna octombrie (13,8%), iar cele mai puţine – în luna aprilie (2,9%). Rata de nupţialitate este de 7,5 căsătorii la 1000 de locuitori. În total, şi-au unit destinele 26,7 mii de cupluri, cu 9,1% mai puţine decât în 2007, transmite Info-Prim Neo cu referire la Biroul Naţional de Statistică. Vârsta medie la prima căsătorie este de 25 ani pentru bărbaţi şi 23 ani pentru femei. Din totalul căsătoriilor înregistrate în 2008, proporţia persoanelor divorţate, care s-au recăsătorit, a fost de 18,4% la bărbaţi şi 15,1% la femei, iar proporţia persoanelor văduve, care s-au recăsătorit a constituit 0,9 % şi 1,8%. Rata de divorţ a scăzut faţă de anul 2007 cu 9,4 %. În medie s-au înregistrat 3,5 divorţuri la 1000 de locuitori. Din totalul divorţurilor 29,7% au reprezentat cuplurile cu copii minori. 31,2% din divorţuri au intervenit după o perioadă de căsnicie mai mică de 5 ani. Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorţ a fost de 11 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.