Cele mai frecvente încălcări până la şi în ziua alegerilor

Cele mai frecvente fraude electorale întâlnite în Republica Moldova şi în ţările învecinate sunt intrarea cu aparate foto sau telefoane în cabinele de vot pentru a fotografia votul, şi distribuirea unui număr mai mare de buletine decât cel necesar. De asemenea, o fraudă des întâlnită este atunci când un alegător intră în secţia de vot cu un buletin deja ştampilat. Forumul pentru Transparenţă, Implicare, Unitate şi Schimbare (FORTIUS) a prezentat o analiză privind cele mai frecvente fraude şi încălcări făcute înainte de începerea campaniei electorale, în timpul acesteia şi în ziua alegerilor, transmite IPN.

Expertul FORTIUS, Alexandru Litvinenco, a menţionat că în ziua alegerilor membrii biroului pot înmâna unor alegători pe care îi ştiu mai multe buletine de vot, semnând pentru prezenţa altor persoane despre care se ştie că nu vor veni la vot. De asemenea, la numărarea voturilor anumite buletine de vot sunt împărţite între concurenţii electorali care au observatori în birourile electorale.

Referitor la fraudele admise înainte de începerea perioadei electorale, expertul a menţionat că, de regulă, candidaţii electorali oferă cadouri şi fac favoruri pentru instituţii publice, pentru cetăţeni, mese gratuite pentru populaţie, concerte, acţiuni de dezvoltare a infrastructurii – pentru a-i convinge pe oameni să voteze pentru aceştia. De asemenea, fraudă este considerat faptul că mass-media favorizează anumiţi concurenţi electorali şi îi defavorizează pe alţii.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Igor Boţan, a îndemnat candidaţii electorali să-şi instruiască observatorii în ceea ce priveşte depistarea şi declararea intenţiilor de fraudare electorală. „Trebuie format un front comun pentru prevenirea fraudării alegerilor”, a menţionat Igor Boţan.

Directorul de programe al Asociaţiei Promo-Lex, Alexandru Postică, a spus că cele mai multe fraude electorale se produc înainte de ziua scrutinului. Expertul a îndemnat candidaţii electorali să depună contestaţii privind fraudarea alegerilor, nu doar să facă declaraţii politice despre acestea. „Dacă e să comparăm numărul declaraţiilor politice cu privire la comiterea unor încălcări şi fraude la numărul de contestaţii, la sigur că numărul de contestaţii depuse este sub orice critică, sunt câteva procente”, a declarat Alexandru Postică.

Alegerile prezidenţiale vor avea loc pe data de 30 octombrie.

  • alexandru postica despre fraude.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.