Cele 3 elicoptere sanitare vor deservi fiecare câte o zonă a ţării

Cele 3 elicoptere ale întreprinderii „Moldaeroservice”, care sunt transformate în elicoptere sanitare, vor deservi fiecare câte o zonă a ţării: sud, centru şi nord, pentru a transporta pacienţii grav răniţi la cel mai apropiat spital. Directorul Centrului Naţional de Medicină Urgentă din Chişinău, Gheorghe Ciobanu, a menţionat că primele intervenţii în teritoriu vor fi efectuate deja în primul trimestru al anului curent. Anual sunt preconizate 250 de transportări, transmite IPN.

Potrivit lui Gheorghe Ciobanu, la etapa iniţială vor fi folosite doar cele 3 elicoptere ajustate, dar mai apoi „Moldaeroservice” îşi va asuma responsabilitatea de procurare a unui eurocopter – elicopter sanitar modern, utilizat pe larg în Uniunea Europeană. Ministerul Sănătăţii va fi responsabil de angajarea personalului medical, iar „Moldaeroservice” îşi va asuma partea de cheltuieli pentru întreţinerea elicopterelor şi salarizarea piloţilor. Costul dotării unui singur elicopter sanitar al Întreprinderii „Moldaeroservice” este de circa 500 de mii de lei.

„Odată cu implementarea aviaţiei sanitare va dispărea noţiunea de pacient netransportabil, deoarece timpul de transportare va fi foarte scurt şi efectele asupra pacientului minime. Elicopterele sanitare vor putea interveni la accidentele sau situaţiile excepţionale produse la o distanţă de cel puţin 25 de kilometri, iar timpul de transportare a pacientului să nu fie mai mare de 15 minute”, a subliniat Gheorghe Ciobanu. Elicopterele sanitare vor putea ateriza pe teritoriul oricărui spital raional. Actualmente sunt amenajate platforme speciale pentru aterizare sau sunt renovate cele de pe vremea Uniunii Sovietice.

Gheorghe Ciobanu a precizat că proiectul aviaţiei sanitare din Republica Moldova nu vine în contradicţie cu parteneriatul pe care îl are ţara cu România, în Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Moldova 2007-2013. Parteneriatul cu România este finanţat de comunitatea europeană şi prevede extinderea serviciului SMURD din România pe teritoriul Republicii Moldova pentru acordarea ajutorului de urgenţă în situaţii excepţionale pe teritoriul transfrontalier, pe de o parte şi pe de alta a Prutului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.