Cel puțin un moldovean a fost implicat în accidentul de la Lețcani

Opt persoane au fost transportate la spital, dintre care două în stare gravă, după ce două microbuze în care se aflau 27 de pasageri, dintre care unul se îndrepta spre Republica Moldova, s-au ciocnit sâmbătă seara, 13 aprilie, în zona comunei Lețcani, județul Iași.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat pentru IPN că în microbuz se afla cel puțin un cetățean moldovean, un tânăr de 20 de ani care este în stare stabilă. Totodată, se presupune că șoferul mijlocului de transport este moldovean, însă, deocamdată identitatea acestuia nu a fost stabilită. Liliana Pușcașu mai spune că dintre persoanele care au fost transportate la spital nu sunt cetățeni moldoveni.

Prefectul de Iași, Marian Șerbescu, a declarant pentru news.ro, citat de IPN, că din ceea ce i-au comunicat polițiștii, șoferul unui microbuz care mergea către Republica Moldova a întors mașina, fără să se asigure, fiind lovit de un alt microbuz care venea din spate. Cinci persoane erau într-un microbuz, iar 22 în celălalt. Pasageri încarcerați nu au fost și printre răniți nu se aflau copii.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.