Cel mai mare val al deportărilor staliniste, care a avut loc în Basarabia la 6 iulie 1949, a fost o crimă dintr-un întreg lanț de fărădelegi și acțiuni de genocid ale regimului sovietic, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului, la mitingul-requiem, desfășurat la Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist, situat în preajma Gării Feroviare din Chișinău, transmite IPN.
„Arestările s-au făcut noaptea, cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni, care au încercat să scape cu fuga, au fost împușcați. Peste 35 de mii de oameni au fost ridicați din casele lor, arestați fără a li se permite să ia rezerve cu ei și urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși la un alt capăt de lume. Unii dintre ei nici nu au reușit să ajungă în exil, murind pe drum de frig, foame și boli, în vagoane pentru vite”, a menționat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a spus că multe familii au fost atinse de această dramă. „Drepturile oamenilor au fost călcate în picioare, indiferent de etnie și limba pe care o vorbeau, fiind instaurate frica și controlul total asupra societății. La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremuri”, a subliniat Igor Grosu. El a spus că Parlamentul a votat o lege, care prevede că toți copiii născuți în locurile de represiune sau în drum spre ele vor fi recunoscuți victime ale represiunilor politice. „Memoria vie este singura garanție că aceste orori nu se vor mai repeta”, a spus speakerul Parlamentului.
Premierul Natalia Gavrilița a menționat că acum 73 de ani această palmă de pământ a fost zguduită de o tragedie inimaginabilă. „În noaptea din 5 spre 6 iulie 1949, în doar câteva ore, sovieticii au urcat în vagoane aproape 36 de mii de oameni și i-au dus prin mlaștinile Siberiei și pustiurile Kazahstanului. A durat apoi ani de zile ca să revină în patrie și să-și refacă viața de la zero. Mulți nici nu au apucat asta, fiind torturați și împușcați pe drum. Vorbim de cei mai buni gospodari, de femei, de copii, de bătrâni, vorbim de oameni absolut nevinovați, ale căror destine au fost distruse, ale căror vieți au fost curmate fără niciun drept”, a spus prim-ministra.
În opinia Nataliei Gravilița, nimic nu poate vindeca rănile și nimic nu ar compensa sacrificiul făcut, dar putem să păstrăm vie amintirea. „Istoria ne-a oferit multe lecții de-a lungul timpului, dar poate cea mai importantă e că nicio tortură nu ne poate schingi onoarea. Niciun străin nu ne va pângări neamul. Nicio Siberie nu va reuși să înghețe și să diminueze dragostea noastră de țară. Acea zi a rămas înrădăcinată în memoria colectivă ca fiind cea mai dramatică și dureroasă pagină din istoria poporului nostru. Azi avem misiunea de a vorbi tinerelor generații despre toate dramele și victoriile obținute de-a lungul existenței țării noastre, astfel încât să fie capabili să împletească trecutul cu prezentul și cu viitorul”, a subliniat Natalia Gavrilița.
La rândul său, Sergiu Prodan, ministrul culturii, a spus că sunt lucruri pe care nu avem dreptul să le uităm, care constituie esența și identitatea neamului nostru. „Cele mai bune calități ale oamenilor din ziua de astăzi se trag din acele evenimente tragice, dar și cele mai proaste calități tot de acolo se trag. Această istorie este despre noi, nu este despre călăi. Este despre neamul nostru, cum s-a comportat el, pentru că nu au fost doar victime, au fost și colaboraționiști, care au arătat cu degetul, care au ticluit liste, care au organizat”, a specificat Sergiu Prodan.
Preotul Ioan Ciuntu, parohul Catedralei „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chișinău, care a oficiat o slujbă de pomenire a deportaților, a spus că „avem ochi mari, dar vedem îngust”, iar persoanele care au fost deportate și urmașii lor trebuie aduși în școli, ca elevii să cunoască despre această dramă, astfel ca ea să nu se mai repete.
Cel de-al doilea val al deportărilor, care a avut loc la 5-6 iulie 1949, a fost denumită conspirativ „Iug” sau „Sud”, în limba română. Evenimentul a fost catalogat ulterior drept „cea mai mare deportare a populației basarabene". La 6 aprilie 1949 este adoptată o hotărâre strict secretă a Biroului Politic al CC al PC „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus". Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia.
Din 1990, anual, în ziua de 6 iulie, în Republica Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor stalinismului.
