Cel mai important meci pentru Sheriff

Sheriff Tiraspol va disputa astăzi, 7 august, returul cu Dinamo Zagreb din cadrul rundei a treia preliminare a Ligii Campionilor. În faţa propriilor suporteri „galben-negrii” vor încerca să obţină calificarea în play-off-ul competiţiei, chiar dacă în deplasare au fost învinşi cu 1-0.

„Este cel mai important meci pentru noi. Suntem gata să obţinem rezultatul de care avem nevoie. Vom lupta, emoţiile negative sunt în trecut”, a declarat Veaceslav Rusnac, antrenorul interimar al Sheriffului.

Pentru a spera la calificare, Sheriff trebuie neapărat să marcheze. Campioana Moldovei nu a mai înscris în poarta croaţilor de 254 minute, din 4 august 2010.

„Din start trebuie să punem stăpânire pe joc şi să avem posesia balonului” ,a spus mijlocaşul brazilian Cadu, care este considerat de antrenorul croaţilor cel mai periculos jucător din lotul Sheriffului.

„El are abilităţile necesare pentru a crea pericol la poarta noastră. Datorită lui jocul echipei este mai tehnic. Scopul nostru este să marcăm primii”, a declarat antrenorul echipei Dinamo, Krunoslav Jurcic.

În cazul în care nu va reuşi să treacă de Dinamo Zagreb, Sheriff îşi va continua parcursul în Europa League. Tragerea la sorţi a play-off-ului Ligii Campionilor şi Ligii Europa va avea loc pe 8 august.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.