Biletele pentru meciul Moldova – Muntenegru costă între 70 şi 250 de lei. Meciul din preliminariile Campionatului Mondial va avea loc pe 22 martie, iar biletele vor fi puse în vânzare din 16 martie, la casele stadionului „Zimbru”, transmite Info-Prim Neo. Federaţia Moldovenească de Fotbal anunţă că cele mai ieftine vor fi în sectorul nr. 8, rezervat galeriei de suporteri ai naţionalei. Aceştia vor plăti pentru un bilet 40 de lei. În alte sectoare din peluză preţul biletelor va fi de 70 şi 80 de lei. În tribunele laterale biletele vor costa 100, 150, 200 şi 250 de lei. Aceleaşi preţuri au fost şi la meciurile cu Anglia şi Ucraina, disputate la Chişinău în toamna anului trecut. Partida între naţionala Moldovei şi cea a Muntenegrului va avea loc pe data de 22 martie cu începere de la ora 21.30. Pe 26 martie Moldova va disputa un meci cu Ucraina la Odesa.