Cei patru candidați la șefia PG au fost admiși pentru interviu

Cei patru candidați la funcția de procuror general au fost admiși pentru proba interviului, care urmează să aibă loc pe 28 noiembrie. Decizia a fost adoptată astăzi, 20 noiembrie, de către Consiliul Superior al Procurorilor, care a examinat dosarele celor patru pretendenți la șefia Procuraturii, transmite IPN.

În cadrul ședinței, președinta CSP, Angela Motuzoc, a declarat că la lista candidaților și la setul de dosare, transmis pe 18 noiembrie Consiliului, a fost anexată și o confirmare că nu există niciun act administrativ referitor la anularea rezultatelor concursului pentru preselecția candidaților la funcția de procuror general.

Pe lângă CV-uri și scrisorile de intenție, dosarele candidaților conțin și certificate de la Autoritatea Națională de Integritate, de la Serviciul de Informații și Securitate, de la Centrul Național Anticorupție și de la comisia Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care stabilește starea de sănătate a candidaților.

Cei patru candidați, preselectați dintre cei 16 admiși la concursul pentru funcția de procuror general, sunt Oleg Crâșmaru, ofițer superior de urmărire penală la Centrul Național Anticorupție, Vladislav Gribincea, avocat și președinte al Centrului de Resurse Juridice, Veaceslav Soltan, procuror, șef de secție în cadrul Procuraturii Generale, și Alexandr Stoianoglo, avocat, fost adjunct al procurorului general și fost deputat din partea Partidului Democrat.

Olesea Stamate, fostul ministru al justiției, a anulat pe 6 noiembrie rezultatul concursului de preselectare a candidaților la funcția de procuror general. Motivul invocat a fost că membrii comisiei, în lipsa informațiilor complete, nu au putut face o evaluare minuțioasă a aspectelor legate de integritatea candidaților, dar și faptul că cel puțin unul dintre evaluatori ar fi dat aprecieri neobiective.

Noul ministru al justiției, Fadei Nagacevschi, a decis să transmită Consiliului Superior al Procurorilor lista scurtă cu cei patru candidați. Într-un briefing de presă, Fadei Nagacevschi a spus că a analizat modul în care a fost anulat concursul și a constatat că fostul ministru a încălcat grav legea.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.