Cei mai mulţi dintre copii violenţi au părinţi plecaţi peste hotare
Profesorii, elevii şi părinţii sunt în căutarea soluţiilor de combatere a violenţei în şcoli. După cazurile de violenţă înregistrate în mai multe instituţii de învăţământ din republică şi în capitală, Direcţia generală educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău a iniţiat un şir de seminare şi ore de clase la acest subiect, implicând în aceste acţiuni şi părinţii, transmite Info-Prim Neo.
„Violenţa în şcoli se întâlneşte tot mai des din cauza abandonului copiilor”, spune Valentina Moraru, specialistul principal, metodist responsabil de activitatea managerială a instituţiilor de învăţământ preuniversitar din sectorul Buiucani. „Dacă înainte problemele de acest gen se întâlneau mai des printre copii din internate, care proveneau din familii de risc, abandonaţi sau orfani, acum tot mai dese au devenit cazurile de violenţă printre copii părinţii cărora sunt plecaţi la muncă peste hotare”, susţine Valentina Moraru.
Potrivit oficialului, experienţa arată că aceşti copii suferă mult din cauza lipsei părinţilor şi reacţionează deseori neadecvat la critici. Ei nu-şi mai doresc haine noi, bani şi alte bunuri materiale, ci vor să le fie mama alături. Ultimul caz de violenţă, înregistrat acum câteva zile la şcoala nr. 35, este iniţiat tot de un elev, părinţii căruia sunt la muncă peste hotare. „De aceea profesorii trebuie să fie foarte atenţi la comportamentul elevilor, să fie informaţi despre situaţia familială a acestora şi, dacă părinţii sunt plecaţi, să insiste asupra numirii unui tutore legal”, a menţionat Valentina Moraru.
Astăzi, 24 martie, la şcoala nr.5 „Alexandru Donici” din capitală şefii de studii din instituţiile de învăţământ din sectorul Buiucani s-au întâlnit cu părinţii la un seminar privind combaterea violenţei în rândurile adolescenţilor. Împreună, ei vor căuta soluţii şi metode de lucru pentru a preveni cazurile de maltratare şi violenţă. „Scopul seminarul este de a uni toate forţele – societatea, părinţii, cadrele didactice şi elevii, pentru a rezolva problema violenţei”, spune directorul şcolii nr.5, Tamara Plămădeală. „Violenţa trebuie stopată. Astăzi, în legătură cu schimbările din societate, au parvenit multe probleme care au rămas doar în vizorul profesorilor”, a declarat directorul şcolii.
Profesorii, împreună cu elevii, au organizat ore de clasă, în cadrul cărora au pus în discuţie problema violenţei, atitudinea şi comportamentul fiecărei părţi în aceste cazuri şi aşteptările lor.
Potrivit experţilor, acum 20 ani, în şcoli predomina violenţa profesorului asupra elevilor. Democratizarea societăţii şi a educaţiei a antrenat o deplasare a violenţei către elevi.
Datele statistice arată că la violenţa elevilor contribuie cel mai mult strada (75%), familia (54%), TV (23%). Şcoala (21%) este pe ultimul loc în acestă listă.
Potrivit ordinului ministrului educaţiei, Leonid Bujor, directorii de şcoli vor fi sancţionaţi pentru toate cazurile de violenţă, care au loc în orele studii sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ.
-
tamara plamadeala despre seminar.mp3
- 0