Cei mai buni studenţi şi masteranzi sunt ivitaţi să participe la consursul Burse de Merit 2009
Studenţii şi masteranzii din R. Moldova sunt invitaţi să participe la concursul Burse de Merit – 2009. Concursul este organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din R. Moldova (CRRM), transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al organizatorilor.
Cei mai buni studenti si masteranzi vor beneficia de burse anuale de gradul I în valoare de 10000 lei. Burse de gradul II vor fi de 6000 lei, iar cele de gradul III în valoare de 4000 lei.
La concurs pot participa studenţii (secţia zi) anilor III-VI şi studenţii – masteranzi de la toate specialităţile, care îşi fac studiile la una din instituţiile de învăţămînt universitar din R. Moldova, având media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice, şi 8 în cazul studenţilor cu posibilităţi fizice limitate şi/sau orfani.
Nu sunt eligibili concursului dat studenţii care au câştigat burse în cadrul concursurilor de nivel naţional, inclusiv Burse de Merit, pe perioada anului 2008 şi absolvenţii anului 2009.
Concursul constă din 2 etape de selecţie a candidaţilor. Potrivitorganizatorilor, despre metodele de selecţie, candidaţii vor fi informaţi la depunerea actelor pentru concurs.
Pentru înscrierea la concurs este nevoie de un formular completat. Acesta poate fi ridicat la sediul Centrului de Informaţii Universitare sau accesat de pe pagina www.eac.md. Candidaţii vor mai depune un Curriculum Vitae, un certificat academic (vizat de către prorectorul pentru studii cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru, inclusiv rezultatele din sesiunea de vara 2009 şi nota medie generală pentru întreaga perioadă de studii; în cazul studenţilor – masteranzi, vor fi anexate suplimentul diplomei de licenţă inclusiv situaţia academică – ciclul masterat), precum şi o scrisoare de recomandare din partea unui profesor care cunoaşte activitatea studentului. Scrisoarea va fi semnată, autentificată de către serviciul personal din cadrul universităţii, şi anexată la dosar.
Sunt necesare şi copiile materialelor ce confirmă participarea la conferinţe şi seminare ştiinţifice, concursuri sau olimpiade studenţeşti etc. (cele mai relevante pe perioada studiilor universitare, în cazul bursierilor anilor precedenţi - copiile din perioada ultimului an). Candidaţii vor prezenta şi lista articolelor ştiinţifice cu datele bibliografice complete. Publicarea articolelor va fi confirmată prin copii xerox a primei pagini de articol, a copertei şi cuprinsului tipăriturii care a inserat materialul pretendentului.
La toate acestea doritorii vor mai anexa şi o copie de pe buletinul de identitate inclusiv de pe fişa de însoţire (cetăţenie Moldova) şi un plic (format A4) timbrat cu adresa de contact. În cazul studenţilor cu posibilităţi fizice limitate/orfani se vor anexa acte doveditoare, eliberate de către instanţele împuternicite
Organizatorii anunţă că dosarele incomplete nu vor fi examinate, totodată dosarele nu vor fi restituite. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate de către Consiliul de Experţi independenţi şi Consiliul Donatorilor. Potrivit regulamentului consursului, rezultatele acestuia sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.
Data limită de prezentare a dosarelor este de 19 octombrie 2009, ora 14:00. Organizatorii atenţionează că dosarle prezentate după data limită nu vor fi examinate. Totalurile concursului vor deveni cunoscute la data de 10 noiembrie 2009.
Dosarele complete cu actele necesare enumerate mai sus trebuie depuse la sediul Centrului de Informaţii Universitare, bd.Ştefan cel Mare, 148, of.22, tel: 221167; 221172.
Consursul Burse de Merit – 2009 este organizat cu suportul financiar al Fundaţiei „Soros-Moldova”, BC „Moldova Agroindbank” SA, Companiei „Orange Moldova” şi CRRM.
Programul Burse de Merit a fost lansat în anul 1996 din iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Moldova. Din anul 2001 această iniţiativă este susţinută de Banca Comercială „Moldova Agroindbank”, iar din 2004 - şi de Compania Voxtel SA acum devenită Orange Moldova. Din anul 2003 concursul Burse de Merit se organizează de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova. Pe parcursul celor treisprezece ediţii anuale ale concursului peste 890 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar festivitatea de decernare a lor a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova.